Legislația rusă prevede, în astfel de cazuri, întărirea măsurilor de securitate, interzicerea adunărilor publice, evacuarea companiilor strategice, interdicția de părăsi teritoriile în cauză, internarea populației, cenzura in telecomunicații etc.
Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate, le ceruse isralienilor să nu le trimită arme ucrainenilor.
Refuzul autorităţilor kazahe de a-l expulza, aşa cum solicitase Moscova, a pus, din nou, la încercare trăinicia relațiilor dintre Rusia și Kazahstan.
După ce a încercat în două rânduri să devină independentă față de Rusia post-comunistă și a luptat contra trupelor Moscovei, Cecenia, cu populație majoritar musulmană, este acum condusă de Ramzan Kadîrov, care se descrie drept un soldat al președintelui rus, Vladimir Putin.
Ministerul ucrainean de externe spune că este un nou exemplu al crimelor comise de conducerea rusă împotriva statului ucrainean și a ucrainenilor.
Ocupată de sovietici mai bine de jumătate de secol, Estonia este, azi, membră a Uniunii Europene și a NATO.
Moscova a fost acuzată în mod repetat de spionaj cibernetic împotriva Berlinului, încă dinainte de declanșarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie.
Peste 7.500 au venit doar luni.
Rusia s-a retras din APCE, în martie 2022, pentru că nu are parlamentari gay, deși acest lucru e obligatoriu pentru statele membre. Narațiunea falsă a fost lansată de președintele Dumei de Stat de la Moscova, Viaceslav Volodin. În realitate, Rusia s-a retras pentru că urma să fie exclusă din APCE din cauza invadării Ucrainei. Subiectul a fost resuscitat pentru că APCE a desemnat Rusia stat terorist.
Ea fusese acuzată că a „discreditat” armata, în timpul unei acțiuni solitare de protest, la mijlocul lunii iulie, când a afișat un banner lângă Kremlin, în care acuza forțele ruse că au comis abuzuri în Ucraina.
Exerciţiul dintr-o zonă aeriană vastă, deasupra Belgiei, Regatului Unit și Mării Nordului, e „o activitate de antrenament regulată și recurentă și nu are legătură cu evenimentele mondiale actuale”.
O purtătoare de cuvânt a premierului israelian, Yair Lapid, a declarat că acesta nu comentează.
„G20 este prea important pentru țările în curs de dezvoltare, pentru țările emergente, pentru ca noi să-l lăsăm pe Putin să-l distrugă” – afirma, în vară, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Apelul survine la câteva ore după ce valuri succesive de aşa-numite drone kamikaze, lansate de ruşi, au lovit, din nou, capitala ucraineană, Kiev.
Ministerul Apărării de la Minsk n-a precizat numărul trupelor dislocate, dar a difuzat imagini cu soldați întâmpinați cu pâine și sare de femei în ținute folclorice.
Incidentul survine după ce au fost raportate zboruri misterioase de drone în apropierea instalațiilor energetice norvegiene, inclusiv în preajma platformelor offshore de petrol și gaze.
Vârsta victimelor variază între 4 și 82 de ani.
Aceasta era furnizată anterior de Ucraina invadată de trupele rusești, ce a fost obligată să sisteze exporturile de electricitate, din cauza bombadamentelor inamice, care i-au avariat infrastructura energetică.
Termenul de încheiere a lucrărilor e 1 iulie 2023, potrivit unui ordin semnat, vineri, de premierul rus, Mihail Mișustin.
Serbia este, de ani de zile, cel mai apropiat aliat al Rusiei din Balcani. Moscova se folosește de această relație pentru a proiecta o imagine de putere și relevanță pe scena internațională. Belgradul, pe de altă parte, adoptă o postură pro-rusă pentru a arăta că există o alternativă la un Occident care i-a rănit orgoliul în timpul războiului din Kosovo, dar și din motive mai pragmatice, cum ar fi susținerea din partea Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU precum și dependența sa de gazele rusești. Interesele reale ale Serbiei rămân însă îndreptate către UE, iar războiul din Ucraina poate aduce o schimbare în relația, deși una lentă, în relația sa cu Rusia.
Kremlinul spune că aşteaptă de la liderul turc o ofertă concretă privind medierea în conflictul din Ucraina.
Autorităţile promit familiilor echivalentul a circa 16.000 de euro pentru fiecare decedat.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Cauza incidentului nu este cunoscută încă, dar, remarcă media internaţionale, acesta survine la scurt timp după scurgeri de pe gazoductele Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică, considerate sabotaj atât de europeni, cât și de ruși.
Forțele ucrainene poartă de săptămâni în şir o contraofensivă în zona controlată de forțele moscovite încă de la începutul invaziei declanşate pe 24 februarie.
Explozibilii care au deteriorat podul ar fi fost plimbaţi din portul ucrainean Odessa, la Marea Neagră, prin Bulgaria, Georgia şi Armenia, înainte de a ajunge în Rusia.
Liderul de la Kremlin îi critică însă pe oamenii politici care vor să plafoneze prețul petrolului rusesc.
Volodimir Zelenski promite să-i trimită în fața justiției pe toți criminalii de război, indiferent de gradul militar.
„Ne reafirmăm angajamentul de a ne apăra țările și aliații" – afirmă 11 șefi de stat din centrul și estul Europei.
„Eu și familia mea am plecat definitiv” - a scris el pe Twitter.