Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a generat temeri privind modul în care va aborda Rusia și conflictul din Ucraina, precum și relația economică cu Uniunea Europeană. Echipa Veridica a analizat cum se vede preluarea puterii de Trump și echipa sa la Bruxelles și în țări vecine Rusiei – unele dintre ele ex-sovietice sau ex-comuniste, majoritatea membre UE sau NATO ori cu aspirații euro-atlantice.
Pentru o bună parte din presa mainstream din România, dar și pentru diverși politicieni de la putere și din opoziție, dosarul Roșia Montană a fost un test al responsabilității în comunicarea publică. Un test pe care l-au picat, potrivit unei analize ActiveWatch.
„21 de rubini” este al treilea film al lui Ciprian Mega și a fost proiectat anul acesta în selecția Festivalului de la Moscova. Subiectul filmului reia tema România-Colonia Europei principala narațiune a propagandei rusești.
Modificările propuse la Legea apărării naționale a României au dat naștere la dezinformări promovate de propaganda rusă și pro-rușii din Republica Moldova.
Propaganda rusă, dar și politicieni, publiciști și clerici din Republica Moldova, promovează de ani de zile narațiuni privind amenințările la adresa identității și chiar existenței Moldovei și moldovenilor.
Rusia este înconjurată de baze americane dotate cu arme nucleare iar refugiații ucraineni reprezintă o amenințare în țările în care se află, potrivit unor dezinformări notate de SCIENCE+ și Free Press Eastern Europe, alături de partenerii lor.
Rolul culturii și al literaturii în Republica Moldova, integrarea europeană a acesteia și relațiile cu România sunt printre temele abordate în interviul acordat lui Matei Martin, pentru Observator Cultural, de președintele Maia Sandu. Republica Moldova este țară invitată de onoare la ediția din acest an a Bookfest.
Chișinăul a blocat livrările de gaz rusesc către Transnistria, o regiune cu o economie stabilă, pe care Kievul și Chișinăul încearcă să o sugrume, potrivit unui comentariu publicat de sitelul rusesc dzen.ru
NATO ar încerca, astfel, să distragă trupe ruse implicate în războiul din Ucraina, afirmă presa pro-Kremlin, care își manifestă îngrijorarea pentru locuitorii regiunii separatiste în timp ce Moscova i-a lăsat în frig și întuneric.
Narațiunile false au vizat referendumul pentru integrare europeană și, totodată, au încercat să inducă frica de război sau de o așa-zisă „agendă” LGBT și să accentueze diviziunile din cadrul societății.
Autoritățile de la Chișinău au provocat criza gazului preconizată a începe în ianuarie, după ce Ucraina nu va mai permite tranzitarea gazului rusesc, potrivit publicației ruse ng.ru. De fapt, Rusia a refuzat să continue livrările de gaz în regiunea transnistreană prin altă conductă.
Uniunea Europeană a uitat de Republica Moldova după alegeri și nu o mai sprijină în contextul crizei energetice cu care se confruntă, potrivit canalului de telegram Smugleanka.
Serviciul rus de spionaj spune că UE pregătește de război infrastructura Republicii Moldova și a României și că Bruxellesu intervine în afacerile interne ale Moldovei, iar consecințele sunt catastrofale.
Pentru o bună parte din presa mainstream din România, dar și pentru diverși politicieni de la putere și din opoziție, dosarul Roșia Montană a fost un test al responsabilității în comunicarea publică. Un test pe care l-au picat, potrivit unei analize ActiveWatch.
Proiectul Legii apărării naționale, pus în dezbatere publică de ministerul de profil la începutul acestei luni a devenit o sursă de falsuri și dezinformări promovate de propaganda rusă, dar și de cea pro-rusă din Republica Moldova. „Agățușul” este prevederea potrivit căreia autoritățile române pot întreprinde „măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național”, ceea ce în interpretarea propagandei înseamnă că România țintește teritoriul Republicii Moldova și părți ale teritoriului ucrainean, inclusiv participând la așa-numita dezmembrare a țării aflate în război cu Rusia, narațiune mai veche, propagată intens de Kremlin pentru a reduce încrederea ucrainenilor în țările occidentale.
Narațiunile au fost lansate/amplificate de Moscova și de pro-ruși. Temele au inclus implicarea Moldovei în războiul din Ucraina, atacarea Transnistriei și apropierea de UE.
Colonizarea României, războiul din Ucraina, teoriile conspirației legate de „dictatura sanitară” şi schimbările climatice au generat majoritatea narațiunilor false.
Zbaterile conservatorilor polonezi de a păstra cât mai mult puterea după pierderea alegerilor, dar și procesul de preluare a guvernării de pro-europeni, au fost savurate ca un spectacol de public.
Consiliul European a aprobat negocieri de aderare cu Ucraina și Moldova în ciuda obiecțiilor Ungariei. Veridica a analizat poziția Budapestei și cum a fost primit anunțul la Kiev și Chișinău.
Presa rusă de stat informase că i s-a acordat azil politic.
„Forțele aeriene (ucrainene) continuă să priveze inamicul de capacitățile sale logistice, prin lovituri de precizie" – susține comandantul acestora, Mikola Oleșciuk.
Kievul susține că trupele sale continuă să avanseze pe teritoriul inamic.
Înțelegerea a șocat multe rude ale celor aproape 3.000 de victime și a stârnit critici virulente în tabăra republicană.
Agenţia pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria anunță că lucrările de reparare urgentă a carosabilului pe podul Ruse-Giurgiu s-au încheiat şi...
Vântul puternic, grindina şi inundaţiile au provocat haos în Serbia unde o femeie a murit ieri după ce un copac...
Rusia a pierdut o bătălie în războiul hibrid contra Chișinăului, dar alegerile au arătat și vulnerabilitățile Moldovei, erorile de comunicare ale pro-europenilor și nevoia ca guvernarea să facă mai multe. Echipa Veridica analizează, la cald, semnificația alegerilor.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Pressone și partenerii săi dintr-un trust de jurnalism transfrontalier sunt acuzați de presa de stat din Ungaria și de entitățile media fidele regimului Orban că sunt parte din „conspirația Soros”.
Argumentele anticilor, marile expediții geografice ale lui Fernando Magellan și Cristofor Columb, dovezile științei moderne, imaginile care arată Pământul din spațiu sunt doar chestiuni folosite și propagate de Oculta Mondială.
Aselenizarea a fost filmată într-un studio de pe Pământ pentru că americanii n-au ajuns vreodată pe Lună, spun unii, sau au ajuns, dar n-au vrut să se afle ce-au găsit, zic alții. Și unii și alții aduc „probe”.
Oculta mondială, guvernul american, CIA, statul evreu, proprietarul evreu al turnurilor gemene sunt toți suspectați că ar fi pus la cale cele mai mari atacuri teroriste din istorie.