Polițiștii au spus că fac cercetări și nu au dezvăluit identitatea șoferului care şi-a izbit maşina de zid, dar media de la Bucureşti afirmă că acesta e un personaj cu oarecare notorietate.
„Acesta nu este războiul nostru, vrem să stăm şi vom sta în afara lui” – a precizat Peter Szijjarto.
În martie, la o populație de peste 140 de milioane, s-au vândut doar 55.129 de mașini mici, nici jumătate față de februarie.
Ungaria este unul dintre puţinele statele membre UE care a respins sancţiunile energetice contra Moscovei, în urma invadării Ucrainei.
În timpul audienței sale generale, Suveranul Pontif a deplâns și „neputința organizațiilor internaționale” în fața conflictului din Ucraina.
Ungaria, ţară membră a UE şi a NATO, nu l-a condamnat explicit pe Vladimir Putin, chiar dacă a denunţat invazia rusă în Ucraina.
La sediul Alianţei, în marja ministerialei NATO, este programată şi o reuniune ministerială a G7 dedicată înăspririi sancţiunilor impuse Rusiei.
Ţările vor primi sprijin specific, personalizat şi care va răspunde în timp util nevoilor lor în schimbare – a precizat comisarul pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira.
Echipa Proekt, declarată de anul trecut organizație nedorită pe teritoriul Federație Ruse, revine cu o amplă investigație despre problemele de sănătate ale lui Vladimir Putin. The Insider scrie cum, înainte de a fi asasinat, politicianul Boris Nemțov a fost urmărit de agenți FSB implicați ulterior în otrăvirea lui Alexei Navalnîi. De asemenea, publiciștii ruși analizează șansele ca Putin să fie judecat de Tribunalul de la Haga pentru crime de război.
Președinta pro-occidentală Maia Sandu a precizat că Republica Moldova respectă în totalitate sancţiunile internaţionale impuse Rusiei și că singurul aspect vulnerabil în relaţia cu Moscova îl reprezintă achiziţia de gaze naturale.
Membru al partidului prezidențial Rusia Unită, Volodin a fost un personaj-cheie în pregătirea, în plan politic, a invadării Ucrainei, pe 24 februarie.
Mariupol este 90% distrus și 40% din infrastructura sa este nerecuperabilă, potrivit primarului Vadim Boitcenko.
Danezii precizează că nu vor să rupă relațiile diplomatice cu Moscova.
El pronostichează că repoziționarea forțelor ruse repliate din nordul Ucrainei, unde au renunţat la asediul asupra capitalei, Kiev, va dura câteva săptămâni, înainte de lansarea unei ofensive majore în est.
Berlinul, cel mai mare importator european de gaze din Rusia, a anunțat că preia controlul temporar asupra filialei germane a Gazprom, pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze.
Diplomaţia de la Bucureşti a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea şi în alte localităţi din Ucraina, pentru care răspunderea aparţine Rusiei.
Zelenski a pledat cauza Ucrainei în fața a numeroase legislative și foruri internaționale. Mesajele principale au fost, de fiecare dată, că Ucraina are nevoie de ajutor și Rusia trebuie oprită. Discursurile care au îmbrăcat aceste mesaje au fost adaptate la cei cărora le erau adresate prin trimiteri la personalități și momente istorice, locuri comune și valori-cheie pentru ei.
Refugiații ucraineni au un comportament agresiv și provocator, iar gazdele sunt tot mai nemulțumite. În Republica Moldova, aceștia vandalizează monumentele sovietice și se iau la harță cu localnicii, scrie publicația rusă mk.ru, citând rețelele de socializare, dar fără să probeze acuzațiile. În Republica Moldova mai multe astfel de dezinformări au fost demontate de presă.
Sârbii au fost chemaţi duminică la urne, să desemneze un nou preşedinte, pe cei 250 de deputaţi, precum şi mai multe consilii municipale, printre care cel din capitala Belgrad.
Conflictul din Ucraina vecină, izbucnit în mijlocul campaniei electorale, a schimbat miza: Orban s-a prezentat ca un protector al Ungariei, un garant al păcii şi stabilităţii, refuzând să livreze arme Ucrainei şi să ia în considerare sancţiuni care să-i priveze pe unguri de petrolul şi de gazele ruseşti.
Bruxellesul condamnă în cei mai fermi termeni atrocitățile comise de forțele armate ruse în orașele ucrainene ocupate.
Ungaria a fost prima țară din Europa care a folosit vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, deși acesta nu este omologat de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
În mai 2021, Republica Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene.
BERD nu a mai investit noi fonduri în Rusia după anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, şi a introdus un moratoriu cu privire la noi investiţii în Belarus, după alegerile controversate din 2020.
Linda Thomas-Greenfield a subliniat, la Bucureşti, că 140 de state din ONU au condamnat Rusia şi a cerut eforturi rapide, suplimentare.
Şi Letonia vecină a anunţat că va lua măsuri în ce privește propriile legături diplomatice cu Rusia.
Într-un discurs ţinut prin videoconferinţă, în Parlamentul României, preşedintele ucrainean a mulţumit poporului român pentru susţinerea acordată refugiaţilor.
Este necesară „dezvoltarea de politici fiscale ţintite pentru a ajuta gospodăriile şi întreprinderile” să treacă peste această criză.
Rusia apreciază că tratativele de pace cu Ucraina nu au progresat suficient pentru o întâlnire între președinții Vladimir Putin și...
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, i-a cerut G7, grupul celor mai mari şapte economii din lumea liberă, să impună imediat noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Suveranul Pontif a deplâns faptul că „din estul Europei, din estul de unde răsare prima dată lumina, a venit întunericul războiului” și l-a criticat implicit, în premieră, pe Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei.
Anunțată inclusiv de ambasada ucraineană la București, solicitarea a fost, deja, trimisă la Curtea Penală Internațională.