Cancelarul Olaf Scholz a apreciat că agresiunea rusească marchează o schimbare de epocă și amenință întreaga ordine postbelică a Europei.
Tensiunile dintre Rusia și NATO au ridicat problema modului în care armata Bulgariei ar trebui modernizată, după zeci de ani în care a fost neglijată, și dacă țara este cu adevărat „veriga slabă” a Alianței. Premierul Kiril Petkov pare că duce o luptă de unul singur pentru a demonstra contrariul.
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că Franţa va accelera desfăşurarea de militari în România, în cadrul NATO, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către armata rusă.
Potrivit celui mai recent recensământ, din 2014, alături de români, unii autodeclarați moldoveni, care însumează peste 80% din populație, în Republica Moldova trăiesc circa 180 de mii de etnici ucraineni (6,5%) și circa 110 mii de etnici ruși (4%).
Preşedinţii ţărilor NATO de pe flancul estic se întâlnesc într-un summit extraordinar la Varşovia, pentru a aborda situaţia din Ucraina după invazie.
Este prima vizită a unui papă la o ambasadă, în timpul unui conflict – notează presa internaţională.
China a refuzat să numească acţiunea Rusiei în Ucraina „invazie” sau să critice Moscova, în pofida intensificării atacurilor armate. Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu şi care s-a confruntat cu creşterea presiunii militare din partea Beijingului în ultimii doi ani, cere sancţiuni la adresa Rusiei.
De la invadarea Ucrainei, aceasta este prima sancțiune emisă de o organizație internațională din care Rusia este membră. Şi Uniunea Europeană blochează toate activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de Extrerne Serghei Lavrov.
Statele Unite au avertizat că o invazie totală a Ucrainei pare a fi iminentă, iar imagini luate din satelit de o companie privată arată că Rusia continuă să mobilizeze trupe la graniță.
Update: Toate partidele parlamentare de la Bucureşti, atât din coaliţia guvernamentală PSD-PNL-UDMR, cât şi din opoziţie, USR şi AUR, au condamnat, la rândul lor, agresiunea militară rusească din Ucraina.. Autoritățile amintesc că România se bucură de toate garanţiile de securitate şi de solidaritate care recurg din calitatea de stat membru NATO și adresează tuturor cetăţenilor români un apel la calm.
Două aeronave F-16 Fighting Falcon au escortat aparatul ucrainean până la Baza Aeriană 95 Bacău, unde pilotul s-a pus la dispoziția autorităților române.
Preşedintele american, Joe Biden, l-a acuzat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că a ales să declanşeze un război premeditat, care va provoca suferinţe şi pierderi umane catastrofale.
Bursa moscovită a fost închisă pentru câteva ore, după ce se prăbușise la jumătate din valoare.
Secretarul general, Jens Stoltenberg, a amintit de Articolul 5 din Tratatul NATO, care prevede că un atac împotriva unui stat membru va fi privit ca un atac împotriva tuturor. El și-a exprimat însă convingerea că Rusia nu va ataca NATO, dat fiind că aceasta este cea mai puternică alianța militară din istorie. Ucraina nu e membru NATO și nu beneficiază de protecția Articolului 5; Stoltenberg a repetat că Alianța nu va interveni militar în Ucraina.
Circa două mii de cetăţeni ai Ucrainei, în mare parte familii, au intrat în Republica Moldova după declanșarea invaziei rusești.
În discursul televizat pe care l-a ținut rușilor cu ocazia recunoașterii DNR și LNR – discurs care s-a dovedit a fi unul de justificare a invadării Ucrainei – Vladimir Putin s-a referit puțin la cele două republici autoproclamate și la situația din Donbass. În schimb, președintele rus a lansat un lung atac împotriva Ucrainei și a viabilității sale ca stat. El s-a folosit, în argumentația sa, de numeroase narațiuni false. Iurii Berșidskii le prezintă pe cele mai evidente pe INSIDER.ru.
"Dacă depozitul este distrus de loviturile de artilerie ale rușilor, praful radioactiv ar acoperi Ucraina, Belarusul şi ţările Uniunii Europene" – avertizează un responsabil din Ministerul ucrainean de Interne
Statele Unite nu consideră că Rusia invadează Ucraina trimițând trupe în republicile separatiste Donețk și Luhansk, din Donbass, întrucât nu a adoptat sancțiuni mai severe. Narațiunea falsă e promovată de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist cu probleme penale în ale cărui texte se regăsesc cu regularitate teze similare cu cele emise de propaganda rusă.
Autorităţile spun că România este pregătită să primească peste 500 de mii de refugiaţi din Ucraina.
Potrivit think-tank-ul autohton Expert Forum (EFOR), concernul rus Gazprom şi-a onorat la limită contractele cu europenii, golindu-şi din vară depozitele de înmagazinare din Europa, şi a livrat cât s-a putut de puţin pe conducte.
Preşedintele socialist venezuelean, Nicolas Maduro, declară că e alături de ruşi.
Recunoașterea republicilor separatiste de către Rusia a fost descrisă de analiști din Ucraina ca un act care îngroapă Acordurile de pace de la Minsk, un pas spre revitalizarea proiectului Moscovei privind Novorossia sau doar un joc de imagine făcut de Putin pentru publicul intern. Tonul general este unul sumbru, marcat de temeri cu privire la acțiunile următoare ale Rusiei.
Comentatorii notează că fabricarea unor dosare de terorism pentru pentru ucrainenii și tătarii indezirabili e o practică obișnuită în Crimeea ocupată.
Presa pro-Kremlin din Rusia și din republicile autoproclamate din estul Ucrainei a lansat o serie de narațiuni false despre distrugerea infrastructurii civile din Donbass, care ar fi fost înscenată de Kiev pentru a-și „justifica” atacurile asupra rusofonilor.
Bucureștiul condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a 'independenţei' autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Lugansk.
Washingtonul precizase că tatonările diplomatice vor continua numai dacă rușii nu atacă Ucraina.
Republica Moldova rămâne ferm angajată în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei vecine, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.
Sancțiunile anunțate până acum sunt mult mai moderate decât cele cu care a amenințat Occidentul în cazul în care Rusia va lansa o invazie a Ucrainei. După ce Putin a trimis armata în Donbass, liderul DNR afirmă că Moscova a recunoscut independența întregii regiuni Donețk, inclusiv partea controlată de Kiev.
Amenințarea unei agresiuni ruse în Ucraina reprezintă un test important pentru noul cabinet al lui Petr Fiala – prima criză internațională majoră pe care trebuie să o gestioneze. Nu va fi ușor, dat fiind că actuala coaliție de guvernare din Cehia trebuie să coabiteze cu un președinte pro-rus și se confruntă și cu o campanie de dezinformare tot mai puternică.
Republica Moldova este inundată cu armament de NATO, cu care are un parteneriat tot mai strâns. Scopul Alianței este să împingă Moldova spre un război cu Rusia. Narațiunile false sunt promovate în ciuda faptului că nu se pune problema unei aderări a Moldovei la NATO.
Putin își dorește o rearanajare a sistemului internațional stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și dreptul „la acțiune discreționară și la crimă”, scrie Garry Kasparov pe kasparov.ru.
Noile demersuri diplomatice au loc după inflamarea, în ultimele zile, a situației de pe frontul din estul Ucrainei, din așa-numitul Donbas, ce opune trupele Kievului separatiștilor pro-moscoviți.