O sursă din cadrul diplomației de la Moscova, citată de agenţiile de presă, pretinde că jurnaliştii ruși sunt terorizaţi în Hexagon.
Suspecții „le-au oferit rușilor coordonatele infrastructurii critice” și „au colectat informații despre (...) mișcările unităților (ucrainene) din regiune”.
Kremlinul acuză Vestul că menține „iluzia” unei posibile victorii ucrainene „pe câmpul de luptă”.
Pe parcursul ultimului an, starea de sănătate a fostului președinte al Georgiei, Miheil Saakașvili, care execută o sentință de șase ani de închisoare, a fost un subiect important al dezbaterilor politice atât în interiorul, cât și în afara Georgiei. Opoziția și avocații lui Saakașvili spun că acesta ar trebui transferat la o clinică europeană unde să fie tratat pentru afecțiuni psihice, degradarea personalității și depresie profundă. Guvernul susține că fostul președinte ar simula. În sfârșit, dinspre Bruxelles vin semnale că dacă Miheil Saakașvili moare în detenție, viitorul european al Georgiei ar putea fi amenințat.
Numărul este mai mare decât al celor care s-au retras de pe piața rusă, în urma invaziei din Ucraina.
Imagini apărute pe internet arată sisteme de apărare instalate pe clădiri din capitala rusă.
Budapesta a mai folosit metoda pentru a obține propriile fonduri înghețate de UE.
Cazul a fost descris ca fiind cel mai mare scandal de spionaj din istoria recentă a Suediei şi ca o probă a infiltrării spionilor ruşi în serviciile secrete suedeze.
Rusia rămâne principalul partener strategic al Kazahstanului, dar cea mai mare țară ex-sovietică din Asia Centrală s-a distanțat de Moscova după ce trupele acesteia au invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.
În timpul luptelor pentru orăşelul minier Soledar, vecin cu Bahmutul, oligarhul Evgheni Prigojin remarcase, deja, ardoarea cu care se bate armata ucraineană şi infirmase zvonurile despre dezertări în masă din rândurile acesteia.
Berlinul a găsit surse alternative într-o jumătate de an.
PE vrea tragerea la răspundere a conducerii politico-militare a Rusiei, dar și a regimului din Belarus.
Activiști din grupul naționalist SERB - care întrerupe în mod frecvent mitingurile opoziției din Rusia - au fost cei care au sunat la poliție, pentru a-i reclama pe participanți.
Guvernatorul instalat de Moscova, Serghei Aksionov, a salutat „sosirea unui jucător atât de important”, care „va îmbunătăți (...) dezvoltarea economiei” locale.
Ziarul moscovit Kommersant scrie că a fost deschis un dosar penal împotriva a opt soldați, acuzați că au părăsit cu armele asupra lor o bază din regiunea ucraineană ocupată Lugansk și că au călătorit cu taxiul în Rusia.
În mai anul trecut, el a spus că apartenența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, la minoritatea etnică evreiească nu înseamnă că regimul de la Kiev nu e nazist, fiindcă și dictatorul german Adolf Hitler a avut „sânge evreiesc”.
Liderul de la Kremlin cere însă sprijinul populației, eroism din partea soldaților și performanțe de la industria de armament.
Presa considerată apropiată de serviciile rusești de securitate susține că toate victimele ar fi soldați mobilizați să lupte în Ucraina.
În martie 2022, ca ministru de Interne al landului Saxonia Inferioară, el a promovat o inițiativă legislativă care prevedea „consecințe penale” pentru oricine își exprimă public aprobarea față de invazia rusă din Ucraina.
Serbia a condamnat invadarea Ucrainei dar s-a abținut să impună sancțiuni Rusiei.
„Forțele armate ruse nu bombardează clădirile rezidențiale sau infrastructura civilă, ci bombardează ținte militare” – pretinde purtătorul de cuvânt al președinției de la Moscova, Dmitri Peskov.
Acestea au loc în momentul în care, potrivit multor observatori, Moscova încearcă să implice Minskul în acțiunea sa militară împotriva Ucrainei.
Ea intrat sub tirul presei după ce a afirmat că, grație războiului din Ucraina, ar fi avut „multe, multe întâlniri cu oameni interesanți și minunați”.
Șefa statului, pro-occidentala Maia Sandu, condamnă, din nou, ceea ce numește războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Un atac cu rachete asupra infrastructurii critice” este în desfășurare la Kiev – a afirmat un consilier al președinției ucrainene, Kirilo Timoșenko, în timp ce primarul orașului, Vitali Kliciko, le-a cerut locuitorilor „să rămână în adăposturi”.
Ea a fost criticată virulent pentru comentariile controversate despre războiul din Ucraina.
Peste opt mii au venit doar joi.
Anterior, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că ţara sa trebuie „să fie pregătită” (pentru orice scenariu) la graniţa cu Belarus.
Pentagonul îndeamnă Moscova să pună capăt războiului în loc să-și rotească generalii.
Aparatul AWACS are capacități cheie în misiunile de apărare și descurajare.
Belgradul a refuzat să impună sancțiuni Moscovei, deși afirmă că sprijină integritatea teritorială a Ucrainei.
Tot mai multe personalități plecate din țară se pronunță împotriva războiului din Ucraina.