Gigantul energetic rusesc Gazprom a negat orice caz de forță majoră.
Guvernul de la Sofia precizează că gazul american va costa mai puțin decât cel rusesc.
Un comunist convertit la naționalism, Leonid Kravciuk era considerat unul dintre groparii Uniunii Sovietice.
În cadrul scrutinului care s-a ţinut cu buletine de vot secrete, 157 de ţări au votat în favoarea candidaturii unice a Cehiei şi 23 s-au abţinut. Mandatul intră în vigoare imediat şi va dura până la 31 decembrie anul viitor.
Este pentru prima dată când UE acuză deschis puterea rusă că a comis un atac cibernetic – a precizat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.
Ucraina salută ceea ce a numit „o schimbare de poziţie istorică” a autorităţilor germane.
Secretarul general al ONU a vizitat Centrul de găzduire a refugiaţilor ucraineni de la Moldexpo, s-a declarat impresionat de generozitatea moldovenilor și a făcut apel la comunitatea internațională să ofere mai mult sprijin Republicii Moldova.
Echipa ONU, compusă din 55 de monitori în Ucraina, anchetează şi „acuzaţii credibile” de tortură, rele tratamente şi execuţii din partea forţelor ucrainene împotriva forţelor invadatoare ruse şi a grupurilor armate afiliate lor.
Consevatoarea Katalin Novak a preluat şefia statului de la fostul ei coleg din partidul FIDESZ Janos Ader.
Pentru diplomaţia de la Moscova, aceasta e doar un spectacol politic.
La rândul său, economia rusă, vizată de sancțiunile impuse de Occident şi afectată de costurile războiului, va înregistra o scădere de 10% în 2022.
Ambasadorul de la Varșovia a fost mânjit cu vopsea roșie de manifestanți pro-ucraineni.
Ședința va avea loc după ce 60 de civili, adăpostiți într-o școală, au fost uciși într-un bombardament rusesc.
Peste trei sferturi dintre cetățeni și cei mai mulți parlamentari vor ca țara lor să fie admisă în Alianță.
Rusia denunță constant „rusofobia” occidentalilor, în general, și a Poloniei, în special.
La putere de aproape trei decenii și calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, liderul de la Minsk reia mantrele protectorilor săi de la Moscova.
Președintele Vladimir Putin își reia diatribele contra așa-zișilor naziști de la Kiev.
Opoziţia prorusă amenință că va ignora dispozițiile legale și va celebra ca în fiecare an victoria de pe 9 mai 1945 a Uniunii Sovietice staliniste asupra Germaniei hitleriste.
Jill Biden a fost în Slovacia, iar incursiunea ei în Ucraina a fost ținută secretă până în ultimul moment.
Noul ajutor aproape dublează angajamentele anterioare ale Marii Britanii privind cheltuielile destinate Ucrainei.
Secretarul general al NATO reamintește că misiunea Alianței este aceea de a preveni războiul. „Pacea nu vine de la sine”. Dacă NATO sprijină Ucraina nu însemnă că este parte beligerantă.
Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a pregătit terenul pentru invazie.
Pe agenda reuniunii G7, a treia de la începutul anului, figurează posibile sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.
În vârstă de 54 ani, fostul preşedinte al Georgiei a refuzat primă dată să se alimenteze timp de 50 de zile, apoi 20 de zile, pentru a denunţa trimiterea sa în închisoare în urma unei condamnări pentru abuz de putere.
Noul pachet de sancţiuni contra Rusiei, al şaselea, mai cuprinde excluderea celei mai mari bănci ruse, Sberkank, şi a altor două instituţii financiare ruseşti din sistemul SWIFT, precum şi interzicerea difuzării a trei posturi TV din Rusia.
În martie, anchetatorii au deschis un dosar contra lui Nevzorov după ce acesta postase pe social media că forţele armate ruse au bombardat deliberat o maternitate din oraşul ucrainean Mariupol.
În timp ce Moscova neagă că forţele sale au comis abuzuri, Kievul afirmă că anchetează peste 9.000 de potenţiale crime de război. Şi Curtea Penală Internaţională investighează presupuse crime de război comise de trupele ruse.
Acum un an, bărbatul declara că a înțeles cât rău a făcut țării sale și că vrea să-și îndrepte greșelile.
Embargoul asupra petrolului rusesc ar echivala cu o bombă atomică pentru economia ungară – pretinde premierul Victor Orban.
„Istoria s-a întors pe continentul nostru în cel mai crud mod cu putinţă” – a deplâns secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, înainte de prezentarea raportului său anual.
Societe Generale a convenit luna trecută să îşi vândă divizia din Rusia, Rosbank, către miliardarul Vladimir Potanin, devenind prima mare bancă occidentală care a anunţat ieşirea de pe piaţa din Rusia după invadarea Ucrainei.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează