Preşedintele Vladimir Putin afirmase că doar militarii profesionişti luptă acolo.
Odată cu declanșarea războiului din Ucraina, Kremlinul și-a înăsprit controlul asupra informației care ajunge la publicul rus. Puțina presă independentă care mai exista și încerca să ofere informații despre ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina a fost, practic, adusă la tăcere. Veridica a răsfoit articole din presa independentă publicate exact înainte ca în Rusia să se instaleze cenzura totală.
Anul trecut, circa zece mii de cehi au manifestat, în centrul Pragăi, contra președintelui Zeman, pe care îl consideră o marionetă a Rusiei.
Chiar înainte de declanșarea invaziei, Maduro a afirmat că ţara lui e alături de omologul său Vladimir Putin şi alături de Rusia, despre care a spus că au o cauză curajoasă şi dreaptă.
Acesta e doar ultimul brand occidental celebru care, pe fondul invaziei din Ucraina, părăsește sau își îngheață afacerile pe piața rusă.
Luna trecută, Schröder figura pe lista candidaților la consiliul de administrație al gigantului energetic rusesc Gazprom.
Şi Marea Britanie va renunţa la importurile de petrol şi gaz rusesc până la sfârșitul anului. Iar UE vrea să reducă dependența de gazele naturale rusești cu două treimi în acest an.
Anterior, UEFA a decis să rupă parteneriatul cu gigantul energetic rusesc Gazprom, unul dintre principalii săi sponsori în ultimul deceniu, de la care urma să primească, potrivit presei de specialitate, 40 de milioane de euro în următorii doi ani.
În următoarele zile, vom discuta asupra cererii de aderare la UE a Ucrainei – scrie, pe Twitter, Charles Michel.
Ministerul rus de Interne susține că peste 3.500 de persoane au fost reținute.
Circa o mie de sârbi și-au manifestat ostilitatea față de NATO, precum și satisfacția că rușii sunt pe cale să elibereze Ucraina de ceea ce au numit neo-naziști.
De la Paris la Londra, Roma sau Zürich, zeci de mii de manifestanți au ieșit din nou pe străzile marilor orașe europene pentru a spune „stop” războiului și pentru a demonstra împotriva invadării Ucrainei de către Rusia.
Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba îşi exprimă tot respectul faţă de vechii parteneri în ce priveşte integrarea europeană, Georgia şi Republica Moldova.
Recunoașterea republicilor separatiste din Donbass, care a fost un pas intermediar spre invadarea totală a Ucrainei, s-ar putea dovedi a fi una din cele mai mari greșeli comise de Putin și începutul sfârșitului pentru regimul său.
O a treia rundă de negocieri de încetare a focului între Rusia și Ucraina urmează să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Atunci când se va încheia, războiul lui Putin în Ucraina va lăsa Rusia mai slabă și restul lumii mai puternic – apreciază liderul de la Casa Albă.
După 24 februarie, peste 6.800 de persoane au fost arestate în Rusia, fiindcă au participat la manifestații anti-război.
În dezbaterea privind invazia rusească, eurodeputații și-au exprimat sprijinul ferm pentru Ucraina și pentru eforturile de o aduce mai aproape de comunitatea europeană.
În ciuda cenzurii impuse de guvern și a imaginii triumfaliste a războiului pe care Kremlinul o vinde publicului, presa independentă rusă încearcă să informeze corect atât despre ce se întâmplă în teren, cât și despre consecințele pe care războiul declanșat de Vladimir Putin le-ar putea avea.
Uniunea Europeană i-a adăugat luni pe purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin și pe mai mulți oligarhi pe lista sa neagră de personalități ale căror active sunt înghețate și care au interdicție de călătorie din cauza sprijinului lor pentru războiul Moscovei împotriva Ucrainei.
China a refuzat să numească acţiunea Rusiei în Ucraina „invazie” sau să critice Moscova, în pofida intensificării atacurilor armate. Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu şi care s-a confruntat cu creşterea presiunii militare din partea Beijingului în ultimii doi ani, cere sancţiuni la adresa Rusiei.
De la invadarea Ucrainei, aceasta este prima sancțiune emisă de o organizație internațională din care Rusia este membră. Şi Uniunea Europeană blochează toate activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de Extrerne Serghei Lavrov.
Secretarul general, Jens Stoltenberg, a amintit de Articolul 5 din Tratatul NATO, care prevede că un atac împotriva unui stat membru va fi privit ca un atac împotriva tuturor. El și-a exprimat însă convingerea că Rusia nu va ataca NATO, dat fiind că aceasta este cea mai puternică alianța militară din istorie. Ucraina nu e membru NATO și nu beneficiază de protecția Articolului 5; Stoltenberg a repetat că Alianța nu va interveni militar în Ucraina.
În discursul televizat pe care l-a ținut rușilor cu ocazia recunoașterii DNR și LNR – discurs care s-a dovedit a fi unul de justificare a invadării Ucrainei – Vladimir Putin s-a referit puțin la cele două republici autoproclamate și la situația din Donbass. În schimb, președintele rus a lansat un lung atac împotriva Ucrainei și a viabilității sale ca stat. El s-a folosit, în argumentația sa, de numeroase narațiuni false. Iurii Berșidskii le prezintă pe cele mai evidente pe INSIDER.ru.
Preşedintele socialist venezuelean, Nicolas Maduro, declară că e alături de ruşi.
Recunoașterea republicilor separatiste de către Rusia a fost descrisă de analiști din Ucraina ca un act care îngroapă Acordurile de pace de la Minsk, un pas spre revitalizarea proiectului Moscovei privind Novorossia sau doar un joc de imagine făcut de Putin pentru publicul intern. Tonul general este unul sumbru, marcat de temeri cu privire la acțiunile următoare ale Rusiei.
Putin își dorește o rearanajare a sistemului internațional stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și dreptul „la acțiune discreționară și la crimă”, scrie Garry Kasparov pe kasparov.ru.
Preşedintele Vladimir Putin spune că procesul de pace din regiune n-are nicio perspectivă.
Liderul de la Kremlin a amenințat, totodată, Ucraina, ceea ce alimentează temerile că ar putea urma acțiuni militare. Occidentul a răspuns la ultimele evoluții din teren anunțând sancțiuni economice.
Exercițiile implică și flota din Marea Neagră, într-un moment în care occidentalii se tem că Moscova pregătește invadarea Ucrainei.
Președintele american, Joe Biden, s-a declarat convins că Putin a decis să atace Ucraina săptămâna viitoare.