Omul e septuagenar, vechi militant marxist-leninist, ostil Statelor Unite și protejat al regimului comunist cubanez.
Rusia anunțase o blocadă pe Marea Neagră, iar navele au fost supravegheate de avioanele NATO.
Anchetatorii urmăresc un grup infracțional care furniza contra cost scutiri medicale fictive.
Guvernatorul Băncii Naționale le cere guvernanților pragmatism în fața provocărilor războiului care ar putea dura cel puțin până la jumătatea anului viitor.
Ucraineni își doresc un președinte independent, ca Vladimir Putin, și nu marionete numite de Occident, potrivit propagandei pro-Kremlin. În realitate, 98% din ucraineni îl urăsc pe Putin., considerându-l un nou Hitler.
După expulzarea zecilor de diplomați, Moscova are nevoie de timp și de pregătirea unor oameni noi.
Patronul lor, oligarhul Evgheni Prigojin, pretinde că-și asumă sarcini noi, „în numele măreției Rusiei”.
Ferestrele și acoperișul clădirii au fost avariate.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat ceea ce a numit „apelul important” al Suveranului Pontif.
Unii lideri africani l-ar fi presat pe președintele rus, Vladimir Putin, să pună capăt războiului.
S-au înmulţit scandalurile cu responsabili implicaţi în licitaţii îndoielnice sau cu venituri ilicite.
O scrimeră ucraineană, Olga Harlan, a fost descalificată, conform prevederilor regulamentare, după ce a refuzat să dea mâna cu adversara sa rusoaică, Anna Smirnova, în timpul Campionatului Mondial din Italia, de la Milano.
El ar fi fost la Sankt Petersburg în timpul summitului Africa-Rusia.
Majoritatea cred că înafara invaziei ruse, corupția este marea problemă a țării, dar puțini raportează cazurile de corupție.
Moscova l-a trimis la Phenian pe ministrul apărării în prima vizită de acest fel de la destrămarea Uniunii Sovietice.
Viktor Orban susține că Ucraina și-a pierdut demult suveranitatea și că nu are forța să câștige războiul cu Rusia.
Forțele ucraienene au cucerit un avanpost rusesc cheie în direcția Mării Azov.
Ministrul român de externe spune că Bucureștiul și Kievul sunt în contact pentru alegerea celor mai favorabile soluții.
Președintele Vladimir Putin le promite grâne gratis unor lideri africani.
Vasului i s-a interzis accesul în apele teritoriale ale Rusiei.
UE este de acord cu încălcarea drepturilor rusofonilor din Ucraina, potrivit propagandei pro-Kremlin, care denaturează declarațiile unui oficial ucrainean.
Ministrul de Externe, Nicu Popescu: „Mai puțini indivizi care acționează (…) pentru a destabiliza situația din Republica Moldova”.
Profesor la Școala Superioară de Științe Sociale și Economice (HSE) din Moscova, Boris Kagarlițki riscă până la șapte ani de închisoare, deși, potrivit avocatului său, „nu a susținut sau justificat niciodată terorismul”.
Președintele Zelenski a primit raportul armatei și al serviciilor de informații.
După retragerea din acordul cerealelor, Moscova și-a pregătit flota pentru încercuiri de zone și interceptări de nave.
Apărarea ucraineană anunță că a interceptat zeci de rachete rusești de croazieră.
Reuniunea era menită să susțină efortul lui Vladimir Putin pentru o nouă ordine mondială fără dominația Statelor Unite.
Legea ucraineană restricționează călătoriile în străinătate pentru funcționari publici și membri ai Parlamentului.
În preajma summitului Comunității Politice Europene, a fost orchestrat un atac cibernetic masiv asupra sistemului guvernamental de comunicații.
Nava, „Serghei Kotov”, se afla la 370 km sud-vest de orașul-post Sevastopol, din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruși în 2014.
Calificată, frecvent, de media internaţionale drept cea mai ermetică dictatură din lume, Coreea de Nord a numit conflictul din Ucraina un „război prin interpuşi”, declanşat de Statele Unite, care vizează distrugerea Rusiei.
În regiunea Donețk, rușii opun o rezistență puternică.