În cursul întâlnirii de la Kremlin, cu liderul rus, secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-a reiterat apelul la o colaborare între Națiunile Unite şi Moscova pentru a crea coridoare umanitare şi a veni în ajutorul civililor din Ucraina.
Podul rutier şi feroviar care traversează estuarul Nistrului a fost grav avariat marți de o rachetă a forţelor ruse – precizează directorul căilor ferate ucrainene.
Prim-ministrul britanic apreciază că, în virtutea popularității masive de care se bucură în rândul rușilor, Putin le-ar putea spune că operaţiunea lansată în Ucraina a fost „o reuşită” şi că, „tehnic, este un succes”.
Londra susţine că a sancţionat, de la începutul războiului, peste 1.400 de persoane şi companii apropiate regimului Putin şi a extins chiar săptămâna trecută lista restricțiilor comerciale care vizează Rusia.
Pe 16 aprilie, Moscova interzisese deja intrarea în Rusia a primului ministru Boris Johnson și a altor câțiva înalți oficiali britanici.
Ei au reiterat susținerea fermă a României față de Ucraina invadată de trupele ruse.
Ucraina a folosit muniții chimice și biologice pe care le-a lansat cu ajutorul dronelor, afirmă ministerul apărării de la Moscova, fără a oferi probe în acest sens. Narațiunea falsă e preluată de presa din Rusia, care e angrenată într-un efort menit să asigure susținerea publicului pentru așa-zisa „operațiune specială” din Ucraina.
Totodată, Londra a interzis exportul către Rusia a unor produse şi tehnologii pe care această ţară le-ar putea folosi împotriva Ucrainei, în special echipamente pentru interceptarea şi monitorizarea comunicaţiilor.
Poliția de Frontieră vorbește de o creştere cu peste 38% a numărului ucrainenilor care au intrat în România, într-o zi; de la începutul războiului, s-au refugiat în țară mai bine de 786.000.
Antonio Guterres urmează să fie primit de preşedintele Putin, iar apoi se va deplasa la Kiev, pentru o întrevedere cu preşedintele Zelenski; acesta din urmă a criticat calendarul deplasărilor, afirmând că nu vede „nicio dreptate şi nicio logică în această ordine”.
Ucraina deţine 15 reactoare nucleare la patru centrale în activitate, pe lângă depozitele de deşeuri cum ar fi cel de la Cernobîl.
Germania a decis să autorizeze livrarea către Ucraina a în jur de cincizeci de blindate antiaeriene de tip Ghepard, marcând un punct de cotitură în politica prudentă urmată până în prezent de Berlin.
Săptămâna aceasta, se aşteaptă ca guvernul lui Joe Biden să ceară Congresului un nou pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, dar valoarea noului ajutor este încă necunoscută.
Veridica a selectat săptămâna aceasta materiale despre cum sunt fabricate minciunile de război, cum au fost eliminate din manualele școlare cuvintele Ucraina și Kiev și ce învață studenții de la facultățile de jurnalism în noul context politic din această țară.
Intervievator complezent al preşedintelui Vladimir Putin, jurnalistul Valdimir Solovieiv are în Italia, pe țărmurile foarte opulente ale lacului Como, proprietăţi în valoare de 8 milioane de euro.
Bridget Brink e diplomat de carieră de 25 de ani și a lucrat în fostele republici sovietice Uzbekistan și Georgia.
Locuitorii regiunilor din sudul Ucrainei solicită alipirea la Rusia, după ce au scăpat de ocupația naționaliștilor ucraineni, scrie presa rusă. Narațiunea nu se bazează pe vreo cercetare și ține de propaganda de război utilizată de Rusia.
În estul Ucrainei, teritoriile separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk şi-au declarat independenţa ca republici populare după referendumuri considerate nule de comunitatea internaţională.
Mihail Ciudakov a ocupat multă vreme un post de conducere la o filială a Rosatom, compania publică rusă care joacă un rol important în ocuparea ilegală a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina, de către armata rusă.
Tot mai mulți observatori se întreabă acum dacă liderii turci, în frunte cu Recep Tayyip Erdoğan, sunt capabili de o schimbare. Unele semne indică faptul că acest lucru ar fi posibil, dar analiștii experimentați rămân sceptici, insistând că o revenire a regimului la agenda reformistă din primii săi ani de guvernare (2002-2009) este imposibilă.
Serviciul de informații militare al Ucrainei a încercat, împreună cu Statele Unite, să păcălească România să trimită militari din forțele speciale la Herson, lângă Crimeea, pentru a fi atacați de ruși. Narațiunea a fost lansată la București.
Între timp, autoritățile ucrainene au transmis că patru autobuze de evacuare civile au reușit să părăsescă Mariupolul; evacuările, care ar trebui să continue, au loc în vreme ce acest port strategic din Marea Azov pare să cadă în mâinile Rusiei după aproape două luni de asediu.
China consideră că expansiunea NATO spre est a generat criza din Ucraina și susține, la fel ca Rusia, „principiul indivizibilităţii securităţii”.
În morgile din regiunea Kiev sunt peste 1.000 de cadavre aparținând exclusiv civililor – susține vicepremierul ucrainean Olga Stefanișîna.
Peste 200 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi la începutul lunii aprilie de ţări din Uniunea Europeană și, de atunci, Moscova ripostează prin măsuri similare.
Christine Lambrecht a mai spus că Germania va instrui soldaţi ucraineni să utilizeze obuziere blindate de tipul Panzerhaubitze 2000.
Media internaționale scriu că e o răzbunare pentru sancțiunile impuse de Washington Moscovei.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei BOR, majoritară, a condamnat categoric alibiurile morale pe care șeful ortodoxiei rusești i le oferă președintelui Vladimir Putin.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
În Ucraina există în prezent o coagulare mare în jurul ideii naționale și ucrainenii au înțeles rapid, încă din primele zile ale invaziei rusești, că fie luptă, fie vor fi uciși, afirmă directoarea Institutului Ucrainean pentru Politică Internațională din Kiev, Nadija Afanasieva. Într-un interviu acordat Veridica, experta în relații internaționale a explicat la ce s-a referit, de fapt, Vladimir Putin când a spus că Rusia are „intenții nobile”, dar și care este rolul regiunii transnistrene în economia acestui război.
Presa din Rusia scrie că ucrainenii sunt cei care au ucis sutele de civili găsiți morți la Bucea, iar pentru a ascunde urmele acestei crime Kievul a solicitat ajutorul unor jandarmi francezi. În realitate, specialiștii francezi au sosit în Ucraina pentru constatarea și culegerea de probe ale crimelor de război comise de către Rusia.