Un hotel a luat foc la primele ore ale zilei.
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a generat temeri privind modul în care va aborda Rusia și conflictul din Ucraina, precum și relația economică cu Uniunea Europeană. Echipa Veridica a analizat cum se vede preluarea puterii de Trump și echipa sa la Bruxelles și în țări vecine Rusiei – unele dintre ele ex-sovietice sau ex-comuniste, majoritatea membre UE sau NATO ori cu aspirații euro-atlantice.
Europa face excepție.
Insula e divizată din 1974, când armata turcă a invadat partea de nord, pentru a-şi proteja conaţionalii, majoritari în zonă, în urma unei lovituri de stat la Nicosia, al cărei scop era unirea cu Grecia.
Gherilă separatistă kurdă, aflată în luptă armată de decenii împotriva puterii centrale, PKK este clasificată drept organizație teroristă de Turcia, precum și de Statele Unite, Uniunea Europeană și Regatul Unit.
Zeci de mii de clădiri s-au prăbuşit în seismul de anul trecut soldat cu peste 50.000 de victime
S-a deschis o anchetă și a fost, deja, exclusă posibilitatea unui sabotaj.
Președintele turc a discutat la Ankara cu șefa Comisiei Europene.
Atacuri cu motivație islamistă, comise de cetățeni străini, au șocat țara în ultimele luni.
Regimul preşedintelui sirian este zdruncinat de noua ofensivă rebelă care avansează spre Damasc.
O ofensivă a forțelor rebele zdruncină regimul de la Damasc
O ofensivă rebelă avansează dinspre nord spre centrul Siriei
O ofensivă jihadistă este în desfășurare în nordul Siriei împotriva armatei guvernamentale
Baza este parte a scutului NATO cu componente în România, Spania și Turcia.
Numele vehiculate pentru viitoarea administrație Trump sugerează că Orientul Mijlociu lărgit va rămâne în atenția Washingtonului. O atenție care nu e pe placul Iranului și Turciei.
Întâlnirea dintre cele două cluburi e considerată de mare risc, după ce președintele turc, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, a atacat verbal, vehement, Israelul, pentru declanșarea războiului sângeros din Fâșia Gaza contra mișcării islamiste palestiniene Hamas.
Autoritățile de la Ankara ripostează astfel la un atac nerevendicat din capitala turcă, soldat cu cinci morți.
Un canal privat de televiziune anunță, fără alte detalii, și o luare de „ostatici”.
Autorităţile de la Ankara îl învinovăţeau că ar fi încercat o răsturnare de regim.
Scrisoarea de intenție a fost semnată la Bruxelles, în marja reuniunii NATO.
O barcă gonflabilă s-a răsturnat în largul insulei Samos, din Marea Egee.
Pe listă figurau premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării, Yoav Gallant.
„Sprijinul Turciei pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei este de neclintit.”
Familia acuză armata israeliană şi cere o „investigație independentă”.
Plătea oameni care lucrează pentru Mossad în Turcia și Siria.
În încercarea de a rupe spirala inflaționistă, guvernul de la Ankara nu a majorat salariul minim (în jur de 450 de euro) la 1 iulie 2024, aşa cum făcuse în cei doi ani anteriori.
Suspecții au fost reținuți în 23 din cele 81 de provincii ale țării, inclusiv în capitala Anakara și în marile orașe Istanbul și Izmir.
Pe agendă: Ucraina, Gaza, Venezuela și Georgia.
Ținta principală e președinta proeuropeană Maia Sandu.
Trei cartiere ale oraşului au fost evacuate de autorităţile turce.
Platforma americană a fost acuzată de voci ale regimului islamo-conservator de la Ankara că „împiedică oamenii să publice mesaje de condoleanțe pentru martiriul (liderului mișcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail) Haniyeh”.
Ankara este un critic înverșunat al operațiunii militare israeliene.