„(Pe) cei care sunt acolo, Chișinăul îi consideră cetățeni ai Republicii Moldova” – amintește șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.
Prezența militară rusă în regiunea separatistă din stânga Nistrului reprezintă piatra de temelie a securității din regiune, potrivit unei publicații pro-Kremlin. În realitate, forțele ruse au amplificat conflictul, participând la acesta, iar refuzul Moscovei de a le retrage, cum a promis, a dus la perpetuarea .
Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor centrale după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea rebelilor secesionişti, în 1992.
La sfârșitul lunii aprilie, administrația de la Tiraspol instituise cod roșu de alertă, după o serie de explozii care au avut loc în regiune.
Ministrul de externe al regiunii separatiste din Transnistria sugerează că autoritățile de la Chișinău ar putea denunța Acordul de încetare a focului din 1992, ceea ce poate duce la un nou război în regiune. Chișinăul nu și-au manifestat însă vreodată intenția de a denunța acordul, în pofida faptului că unele prevederi ale acestuia nu sunt respectate.
Decizia se referă în principal la clubul emblematic al Transnistriei, Sheriff Tiraspol, care a jucat, în ediția 2021-22, pentru prima dată în istoria sa, în grupele Ligii Campionilor și a făcut senzație învingând-o cu 2-1 pe legendara Real Madrid, pe terenul acesteia.
Sute de oameni, militari şi civili, au fost ucişi sau răniţi de separatiştii pro-moscoviţi, susţinuţi de armata rusă.
Ambasada de la Chişinău o obţinut eliberarea lor după doar câteva ore.
România exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm şi responsabilitate al preşedintelui Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu.
După proclamarea independenței de către Republica Moldova, la 27 august 1991, relațiile între Chișinău și Tiraspol s-au deteriorat considerabil. Au avut loc și primele ciocniri între forțele moldovenești și cele transnistrene, pregătite și înarmate de Armata a 14-a a Rusiei. Pe 2 martie, s-a declanșat războiul.
Gândită de sovietici ca un cap de pod pentru expansiunea spre Basarabia și România de dincolo de Prut, Transnistria a fost, după căderea URSS, scena unuia din războaiele prin care Rusia post-sovietică a încercat să își mențină controlul asupra spațiului sovietic.
Ei sunt nemulțumiți inclusiv de referirea la agresiunea militară împotriva Republicii Moldova și la ocuparea Transnistriei.
Fostul ministrul al Apărării, Viorel Cibotaru, în prezent analist politic și militar de la Chișinău a luptat în Războiul de pe Nistru, din 1992, dintre forțele moldovenești și cele paramilitare transnistrenene, ajutate de Armata a 14-a rusă. Într-un interviu acordat Veridica, Viorel Ciboraru a explicat care au fost premisele conflictului, rolul serviciilor speciale și al veteranilor ruși și cum a existat un plan de conservare a defunctei URSS în fostele republici unionale.
Războiul din Transnistria a izbucnit, oficial, pe 2 martie a 1992, moment în care se înregistrau deja violențe de câteva luni. Războiul a fost ultima – și cea mai sângeroasă – etapă a unui conflict declanșat în fosta URSS între forte reformiste, care în republici luaseră forma mișcărilor de emancipare națională, și cele conservatoare, care își doreau menținerea unui imperiu sovietic cu capitala la Moscova. Nou-formata Federație Rusă a intervenit în război pentru a menține un cap de pod în fosta provincie/republică unională.
300 de oameni și-au pierdut viața, iar alte sute au fost răniți, rămânând cu diferite grade de dizabilitate.
