Viruși creați pentru anumite populații și regiuni și transportați de păsări care, astfel, înlocuiesc rachetele, o armată de sataniști care luptă de partea forțelor ucrainene și bombardamente „delicate” executate de armata rusă – sunt, toate, printre cele mai bizare narațiuni emise de propaganda rusă după invadarea Ucrainei și se înscriu în metanarațiuni mai ample prin care Rusia încearcă să își justifice atât agresiunea, cât și modul brutal în care poartă războiul.
Mariupolul a fost distrus de forțele ucrainene (naționaliste) din oraș, disperate că nu pot primi ajutoare din partea Kievului, scrie presa guvernamentală rusă. Narațiunea este menită să abată atenția de la faptul că armata rusă a bombardat masiv orașul, fără să țină cont de faptul că ucide civili sau de distrugerile provocate.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Ucraina va ataca ambasada SUA la Lvov și va da vina pe Rusia cu scopul de a atrage NATO în război, potrivit narațiunilor de propagandă ale presei guvernamentale ruse, care distribuie o declarație a purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei.
Presa din Rusia scrie că doar Kievul este de vină pentru prelungirea războiului din Ucraina. Narațiunea este folosită alături de mesaje de propagandă mai vechi, potrivit cărora Moscova desfășoară o operațiune militară specială și îi protejează pe civili, pe care Kievul îi folosește ca scuturi umane.
Ambasade ale Rusiei le-au cerut cetățenilor ruși din mai multe țări să le notifice dacă se simt discriminați. Prin astfel de mesaje, lansate după invadarea Ucrainei, Moscova sugerează că rușii ar fi discriminați pentru a intimida țări ca Republica Moldova, dar și pentru a-și descuraja cetățenii care vor să plece din țară.
Rusia încearcă să justifice și să cosmetizeze invadarea Ucrainei printr-o propagandă agresivă, în care sunt reluate multe teze și idei prezente de ani de zile în dezinformările și discursul oficial al Moscovei. Printre acestea, obsesia pentru „naziști” inexistenți, catalogarea celor care se opun politicilor Kremlinului drept „trădători” și denunțarea unei-așa zise „ideologii” LGBTQ.
O parte importantă a populației Ucrainei are legături strânse cu Rusia și vrea relații bune cu aceasta, afirmă propaganda rusă care susține și că rusofonii sunt folosiți de naționaliștii ucraineni ca scuturi umane.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Ucraina răspunde la propaganda rusă cu propriile narative, menite să încurajeze propria populație și să demoralizeze adversarul. Până acum, Kievul și ucrainenii – pentru că la acest efort participă și jurnaliști și cetățeni obișnuiți – par să câștige confruntarea informațională.
Armata ucraineană a doborât un avion de vânătoare și un elicopter ale Forțelor Armate Române în Dobrogea, după ce le-a confundat cu cele ale armatei ruse. Știrea falsă este promovată de publicații și personaje – unele asociate cu extrema dreaptă – care de-a lungul timpului au publicat dezinformări, fake-news și narațiuni similare cu cele ale Rusiei.