Este una din proviziile emblematice din ranița soldatului francez
Alături de Zelenski, în orașul martir Bucea, eliberat acum un an, a fost și omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu.
Omul cotat drept cel mai docil aliat al rușilor pledează pentru discuții „fără condiții prealabile” între Moscova și Kiev.
Premierul pro-occidental Dorin Recean a motivat măsura prin agresiunea rusă care continuă în Ucraina vecină şi care, prin consecinţele sale, afectează şi Republica Moldova.
Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a salutat votul din Parlamentul Turciei, declarând că acesta va face „familia NATO mai puternică şi mai sigură”.
Miniștrii de externe din Grupul B9 au discutat strategii de sprin pentru Ucraina și de apărare în fața amenințării Rusiei
Documentul a fost adoptat cu o zi înainte ca Rusia să preia președinția Consiliului de Securitate al ONU.
O investigație a presei germane arată că Volodimir Zelenski are legături cu naziștii ucraineni cu acordul tacit al Occidentului, scriu agențiile de presă din Rusia. Acestea citează o narațiune falsă publicată de un ziar german de extrema stângă care are legături strânse cu presa rusă.
Perfect vorbitor de limbă rusă, Evan Gershkovich, în vârstă de 31 de ani, are origini rusești, iar părinții săi sunt stabiliți în Statele Unite.
Ea acuză atacurile hibride finanțate de Kremlin, care urmăresc destabilizarea republicii.
El spune că „nivelul incredibil de consum de muniție” este o „mare lecție” a conflictului din Ucraina, care rămâne un „război regional limitat”.
Pentru prima oară după epoca sovietică, unui părinte din Rusia i se ia copilul din cauza opțiunilor sale politice, scrie presa rusă independentă. Veridica a mai selectat articole despre pedepsirea militarilor care nu vor la război, civili ucraineni luați prizonieri de ruși și mutarea unor bombe nucleare în Belarus.
Rata de răspunsuri pozitive fluctuează în funcție de structura etnică a populației din raioane, unitățile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova.
Potrivit președintelui Vladimir Putin, acestea fac parte din arsenalul de așa-zise arme invincibile ale Rusiei, dar există puţine informaţii confirmate despre caracteristicile lor tactice şi tehnice.
După invadarea Ucrainei, opinia publică din cele două țări scandinave a basculat dramatic în favoarea Alianței Nord-Atlantice, depășind 80% în Finlanda și apropiindu-se de două treimi în Suedia.
NATO și Uniunea Europeană au criticat virulent decizia.
O astfel de instanță ar grăbi tragerea la răspundere pentru agresiunea împotriva Ucrainei.
Președintele ucrainean crede că Rusia ar profita pentru a împinge Kievul spre compromisuri inacceptabile.
Bombardamentul ar putea prefigura contraofensiva ucraineană așteptată în această primăvară.
Guvernarea de la Chișinău promovează isteria antirusă, iar armata ucraineană se face vinovată de crime de război, sunt două mesaje transmise de purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Aceasta a comentat un discurs al președintelui de la Chișinău, Maia Sandu, în care atrăgea atenția la pericolele și amenințările din partea Rusiei în contextul războiului din Ucraina.
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, declară, la București, că speră în victoria ucrainenilor.
Ministerul de Externe precizează că nu Minskul va deține controlul asupra acestor arme.
Statul Major al armatei ucrainene avertizează că rușii pot lovi oriunde în țară.
Germania, Polonia și Cehia denunță decizia ca pe o încurajare a regimului Putin în agresiunea sa împotriva Ucrainei.
Voluntari din Cehia au colectat bani pentru a achiziționa un lansator de rachete pentru Ucraina, care îl folosește ca să bombardeze civili în Donbass, potrivit unei narațiuni false distribuite de presa rusă. În realitate, armele achiziționate în cadrul proiectului „Cadou pentru Putin” au scopul de a consolida apărarea ucraineană în fața agresiunii ruse.
Parlamentul ungar a aprobat aderarea Finlandei, dar amână acordul pentru Suedia.
Moscova afirmă că are mandat să asigure securitatea provinciei moldovene separatiste.
Presa germană susține că ajutorul militar german pentru Ucraina va ajunge la 15 miliarde de euro.
Potrivit ministrului britanic al Apărării, Ben Wallace, „continuăm să fim alături de ei și să facem tot ce ne stă în putință pentru a-I sprijini, atât timp cât este nevoie”.
Șefii celor două camere parlamentare de la București sunt în vizită în Republica Moldova.
NATO anunță că este vigilentă și monitorizează îndeaproape situația.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.