Știri

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a reiterat sprijinul pentru regimul autoritar al omologului său belarus, Aleksandr Lukaşenko
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a reiterat sprijinul pentru regimul autoritar al omologului său belarus, Aleksandr Lukaşenko

În septembrie, ei au semnat 28 de programe despre care spun că vor consolida uniunea statală Rusia-Belarus, prin unificarea legislației privind diferite sectoare ale economiei și prin crearea unor piețe financiare și energetice comune.

Veridica
05 nov. 2021
Oamenii puterii de la Budapesta admit că Ungaria a utilizat softul israelian de spionare Pegasus
Oamenii puterii de la Budapesta admit că Ungaria a utilizat softul israelian de spionare Pegasus

Suspiciunile privind folosirea Pegasus în scopuri de poliție politică au fost alimentate de numeroasele probe ale ostilității guvernului condus de Viktor Orban față de vocile critice din media.

Veridica
05 nov. 2021
Curtea Supremă olandeză dă, vineri, un verdict în dosarul ce opune foștii acționari ai grupului petrolier Iukos statului rus
Curtea Supremă olandeză dă, vineri, un verdict în dosarul ce opune foștii acționari ai grupului petrolier Iukos statului rus

Arestarea fondatorului Iukos, miliardarul Mihail Hodorkovski, a fost considerată avertismentul dat de președintele Vladimir Putin oligarhilor ruși că trebuie să i se supună și să renunțe la influența politică enormă pe care o câștigaseră pe vreme predecesorului său, Boris Elțîn.

Veridica
05 nov. 2021
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că așteaptă crearea unei majorități parlamentare înainte de a chema partidele la consultări pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că așteaptă crearea unei majorități parlamentare înainte de a chema partidele la consultări pentru formarea unui nou guvern

Media consideră tot mai probabilă refacerea unei așa-numite mari coaliții între PSD și PNL, care, împreună, ar avea circa 300 de mandate de parlamentari, din totalul celor 466 de senatori și deputați.

Veridica
04 nov. 2021
Fostul vicepremier ucrainean Oleksi Reznikov a fost învestit ministru al Apărării
Fostul vicepremier ucrainean Oleksi Reznikov a fost învestit ministru al Apărării

Predecesorul său, Andrii Taran, a fost frecvent criticat pentru lipsa de reforme în armată.

Veridica
04 nov. 2021
Aproape 1.200 de ruși au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore
Aproape 1.200 de ruși au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore

De-a lungul întregii săptămâni, bilanțul zilnic a trecut constant de 1.100 de morți printre persoanele contaminate cu noul coronavirus, iar cel al noilor îmbolnăviri a fost, în medie, de 40 de mii.

Veridica
04 nov. 2021
COP26: Președinta Maia Sandu reiterează angajamentul Chișinăului în efortul global de reducere a efectelor schimbărilor climatice
COP26: Președinta Maia Sandu reiterează angajamentul Chișinăului în efortul global de reducere a efectelor schimbărilor climatice

Republica Moldova vrea să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% față de nivelul anului 1990, ultimul în componența Uniunii Sovietice.

Veridica
04 nov. 2021
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat în unanimitate prelungirea misiunii militare europene de menținere a păcii în Bosnia
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat în unanimitate prelungirea misiunii militare europene de menținere a păcii în Bosnia

Membrul sârb al președinției tripartite de la Sarajevo, Milorad Dodik, și-a înmulțit declarațiile privind secesiunea și a pledat pentru crearea unei armate proprii a comunității sale.

Veridica
04 nov. 2021
Rusia a raportat, miercuri, noi recorduri de decese și de contaminări cu COVID-19 în 24 de ore
Rusia a raportat, miercuri, noi recorduri de decese și de contaminări cu COVID-19 în 24 de ore

Aproape șapte mii de noi îmbolnăviri s-au consemnat numai în capitală, Moscova, unde, încă de pe 28 octombrie și până pe 7 noiembrie, sunt închise toate şcolile, restaurantele, saloanele de înfrumuseţare, magazinele de haine, sălile de sport şi alte servicii calificate drept neesenţiale.

Veridica
03 nov. 2021
COP26: China și Rusia resping criticile americane
COP26: China și Rusia resping criticile americane

Președintele american Joe Biden apreciase că e o gravă greșeală faptul că omologul său chinez, Xi Jinping, nu vine la Glasgow, la summitul privind schimbările climatice, în condițiile în care țara sa aspiră să devină prima putere a mapamondului.

Veridica
03 nov. 2021
Cele două coaliţii de partide care au câştigat, luna trecută, alegerile parlamentare din Cehia au căzut de acord să formeze un nou guvern
Cele două coaliţii de partide care au câştigat, luna trecută, alegerile parlamentare din Cehia au căzut de acord să formeze un nou guvern

Cu 27,78% din sufragii, prima e coaliția tripartită de centru-dreapta Împreună, ce ar urma să creeze o majoritate eterogenă cu blocul de centru-stânga intitulat al Primarilor, Piraților și Independenților.

Veridica
03 nov. 2021
Ministrul ucrainean al Apărării, Andrii Taran, şi-a prezentat demisia
Ministrul ucrainean al Apărării, Andrii Taran, şi-a prezentat demisia

Anterior, ministerul său dezminţise o desfăşurare suplimentară de trupe ruseşti la graniţa Ucrainei şi apreciase informaţiile în acest sens drept o posibilă operaţiune psihologică a Moscovei.

Veridica
03 nov. 2021
COP26: Peste 100 de ţări ale lumii s-au angajat să stopeze defrişările până în 2030, pentru a stăvili, şi în acest mod, încălzirea globală.
COP26: Peste 100 de ţări ale lumii s-au angajat să stopeze defrişările până în 2030, pentru a stăvili, şi în acest mod, încălzirea globală.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 64% în perioada dintre 1989, când s-a prăbuşit dictatura comunistă, şi 2019.

Veridica
02 nov. 2021
România a înregistrat, marţi, un nou record de decese la pacienţi infectaţi cu COVID-19, raportaţi în 24 de ore -   586
România a înregistrat, marţi, un nou record de decese la pacienţi infectaţi cu COVID-19, raportaţi în 24 de ore - 586

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la declanşarea pandemiei, 48.664 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit în România.

Veridica
02 nov. 2021
Rusia a organizat în Ucraina o campanie de dezinformare împotriva vaccinării anti-COVID-19
Rusia a organizat în Ucraina o campanie de dezinformare împotriva vaccinării anti-COVID-19

Moscova a folosit o serie de canale de Telegram și pagini ale rețelelor de socializare pentru a-i convinge pe cetățenii ucraineni că vaccinarea anti-COVID nu este una sigură pentru sănătate.

Marin Gherman
02 nov. 2021
Bulgaria a trimis la frontiera cu Turcia 350 de militari, care să ajute poliția să oprească migranții ilegali
Bulgaria a trimis la frontiera cu Turcia 350 de militari, care să ajute poliția să oprească migranții ilegali

Aflată pe una dintre rutele predilecte ale migraţiei ilegale din Orientul Mijlociu spre Europa Occidentală, Bulgaria a ridicat, între 2013 şi 2018, un gard de sârmă ghimpată de 259 de kilometri la frontiera sa cu Turcia.

Veridica
02 nov. 2021
Statele Unite supraveghează îndeaproape situația de la frontiera ruso-ucraineană, unde au fost raportate noi mișcări ale trupelor Moscovei
Statele Unite supraveghează îndeaproape situația de la frontiera ruso-ucraineană, unde au fost raportate noi mișcări ale trupelor Moscovei

Americani spun că aceste mișcări sunt reale, dar mai puțin importante decât manevrele din aprilie, când masarea unor efective uriașe de militari ruși la granița Ucrainei a fost considerată preludiul unei posibile invazii.

Veridica
02 nov. 2021
Opoziția naționalistă din Parlamentul de la București a anunţat, luni, iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Opoziția naționalistă din Parlamentul de la București a anunţat, luni, iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Acuzat că nu-şi exercită rolul constituţional de mediator şi perceput, în ultima vreme, nu ca o soluţie a crizei politice, ci ca parte a problemei, Iohannis a ajuns la o cotă de încredere de numai 14%, potrivit unui recent sondaj, comandat de PSD.

Veridica
01 nov. 2021
Rusia și-a închis misiunea de pe lângă sediul NATO din Bruxelles
Rusia și-a închis misiunea de pe lângă sediul NATO din Bruxelles

Decizia a fost adoptată după ce aliații au hotărât să retragă acreditările a opt membri ai misiunii ruse, despre care media occidentale scriu că ar fi fost implicați în activități de spionaj și în asasinate.

Veridica
01 nov. 2021
Încă 27 de cadre medicale din Republica Moldova vin să-și ajute colegii din România
Încă 27 de cadre medicale din Republica Moldova vin să-și ajute colegii din România

Ministra Sănătății în Guvernul de la Chișinău, Ala Nemerenco, a precizat că echipa, care va rămâne la Lețcani până pe 14 noiembrie, a fost formată pe bază de voluntariat.

Veridica
01 nov. 2021
COP26: Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, califică schimbările climatice o amenințare gravă pentru stabilitatea financiară și economică a lumii
COP26: Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, califică schimbările climatice o amenințare gravă pentru stabilitatea financiară și economică a lumii

Ea le-a cerut economiilor avansate să-și respecte angajamentul de a furniza țărilor mai sărace 100 de miliarde de dolari pe an, care să acopere costurile renunțării la combustibilii fosili.

Veridica
01 nov. 2021
Peste șapte milioane de români sunt vaccinați anti-COVID-19
Peste șapte milioane de români sunt vaccinați anti-COVID-19

Autorităţile speră că până la sfârşitul anului se poate depăși o rată vaccinală de 70% din populația de peste 12 ani, adică aproape 12 milioane de persoane vaccinaate cu cel puțin o doză.

Veridica
01 nov. 2021
Premierul nord-macedonean, Zoran Zaev, și-a anunțat demisia, după ce partidul său a pierdut alegerile locale
Premierul nord-macedonean, Zoran Zaev, și-a anunțat demisia, după ce partidul său a pierdut alegerile locale

Analiștii notează că impasul candidaturii nord-macedonene la Uniunea Europeană nu-i poate fi reproșat neapărat lui Zaev.

Veridica
01 nov. 2021
Summitul de la Glasgow asupra climatului este calificat drept
Summitul de la Glasgow asupra climatului este calificat drept "ultima şi cea mai bună speranţă" pentru a limita încălzirea planetei

Analiştii remarcă absenţa de la lucrările în format fizic a preşedinţilor rus, Vladimir Putin, şi chinez, Xi Jinping, în condiţiile în care China e cel mai mare poluator al planetei.

Veridica
31 oct. 2021
Opoziţia georgiană denunţă fraude masive la alegerile locale şi-şi cheamă susţinătorii să protesteze în stradă
Opoziţia georgiană denunţă fraude masive la alegerile locale şi-şi cheamă susţinătorii să protesteze în stradă

Situaţia e, deja, foarte tensionată în Georgia, după ce, pe 1 octombrie, fostul preşedinte Mihail Saakaşvili a fost încarcerat, când revenise în ţară după opt ani de exil.

Veridica
31 oct. 2021
Preşedintele Senatului de la București, Anca Dragu, a afirmat că între partidul ei, USR, și liberalii care vor să-și instaleze un nou guvern situația pare ireconciliabilă
Preşedintele Senatului de la București, Anca Dragu, a afirmat că între partidul ei, USR, și liberalii care vor să-și instaleze un nou guvern situația pare ireconciliabilă

Analiștii notează că respingerea în Parlament a guvernului minoritar PNL-UDMR, format de ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, ar deschide, în premieră, în România post-comunistă, calea unui scrutin legislativ înainte de termen.

Veridica
31 oct. 2021
Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete
Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete

Între 2018 și 2020, el a fost secretar general al ministerului de Externe și, în această calitate, i-ar fi furnizat informații clasificate unui fost agent austriac, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.

Veridica
30 oct. 2021
Om de afaceri rus, condamnat la o amendă de peste jumătate de miliard de dolari pentru fraudă fiscală în Statele Unite
Om de afaceri rus, condamnat la o amendă de peste jumătate de miliard de dolari pentru fraudă fiscală în Statele Unite

Bancherul Oleg Tinkov a obținut cetățenia Statelor Unite în 1996, după care a încercat să renunțe la ea, ca să scape de obligațiile fiscale ce-i reveneau în calitate de cetățean american.

Veridica
30 oct. 2021
Guvernul Republicii Moldova și gigantul energetic rus Gazprom au convenit prelungirea cu cinci ani a acordului de livrare a gazelor naturale către Chişinău
Guvernul Republicii Moldova și gigantul energetic rus Gazprom au convenit prelungirea cu cinci ani a acordului de livrare a gazelor naturale către Chişinău

Comisia Europeană a anunțat că acordă un ajutor financiar de 60 de milioane de euro pentru a sprijini Republica Moldova în depășirea crizei energetice.

Veridica
30 oct. 2021
Peste 800 de persoane sunt cercetate penal în România pentru posibile fraude în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare anti-COVID-19
Peste 800 de persoane sunt cercetate penal în România pentru posibile fraude în procesul de eliberare a certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare anti-COVID-19

La linia telefonică gratuită 0800.800.165 pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Veridica
30 oct. 2021
Premierul român desemnat Nicolae Ciucă, PNL, depune, sâmbătă, în Parlament programul de guvernare şi lista echipei sale executive
Premierul român desemnat Nicolae Ciucă, PNL, depune, sâmbătă, în Parlament programul de guvernare şi lista echipei sale executive

El a recunoscut "că aşa cum arată situaţia şi cifrele, matematic guvernul nu are şanse să treacă."

Veridica
30 oct. 2021
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Podcast

Ascultă podcasturile Veridica!

Podcasturi
Video

Urmărește reportajele Veridica!!

Video