Poliția italiană a făcut zeci de arestări și a confiscat bunuri de un sfert de miliard de euro.
Schimbări în discursul oficial arată că Belgradul ar vrea să grăbească aderarea la Uniunea Europeană.
Autorităţile ucrainene acuză Moscova că-i ţine captivi pe refugiaţi şi-i obligă să-şi ia cetăţenie rusă.
Ofițerul de securitate al reprezentanței diplomatice care a deschis plicul a fost rănit ușor la mâna dreaptă.
Guvernul de la Berlin va emite în curând permisele de care au nevoie țările partenere pentru a putea transfera Ucrainei tancurile de producţie germană din dotarea propriilor forțe armate.
Orașul, care avea 70.000 de locuitori înainte de război, a fost supus, încă din vară, atacurilor repetate ale rușilor, fără ca acestea să fi reușit până acum să spargă apărarea ucraineană.
El mai afirmă că republica nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în jurul acestui subiect sunt parte a războiului hibrid.
Acestea au o rază de acțiune de 900 kilometri și pot zbura cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului, ceea ce face dificilă contracararea lor.
Președintele Biden a spus că aliații sunt uniți pe deplin, contrar așteptărilor Rusiei.
Poliția ia în calcul toate variantele de la un atac terorist la gestul unui dezaxat.
Ucraina ar putea primi peste 150 de tancuri occidentale de diferite modele, conform promisiunilor de până acum.
Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, trece printr-un impas politic fără precedent de la sfârșitul regimului comunist, în 1989.
Cecenul Ruslan Kutaiev a fost bătut și i s-au administrat șocuri electrice, fiindcă nu s-a conformat ordinelor date de președintele autoritar pro-moscovit Ramzan Kadîrov.
Pe fondul problemelor provocate de invazia rusă și al scandalurilor de corupție, a scăzut încrederea populației ucrainene și a partenerilor occidentali în guvernanții de la Kiev.
Preşedintele Aleksandar Vucic susține că aceste presiuni sunt o consecință a „noului context geopolitic”, născut în urma invadării Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie 2022.
Riga acuză continuarea de către Rusia a „agresiunii militare pe scară largă împotriva Ucrainei, lansată pe 24 februarie 2022”.
Moscova și occidentalii au înmulțit expulzările reciproce de diplomați după ce armata rusă a invadat Ucraina, dar e prima dată de la declanșarea războiului când un ambasador este trimis acasă.
Andrei Medvedev, în vârstă de 26 de ani, a trecut granița ruso-norvegiană din Nordul Îndepărtat, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, și a cerut azil în regatul scandinav.
Moscova și occidentalii au înmulțit expulzările reciproce de diplomați după ce armata rusă a invadat Ucraina, dar e prima dată de la declanșarea războiului când un ambasador este trimis acasă.
Oamenii săi au mai anunțat capturarea a două sate de lângă lângă orășelul minier.
În noiembrie, șeful armatei americane, Mark Milley, a declarat că armata rusă a suferit pierderi de peste 100.000 de morți sau răniți, cu un bilanț „probabil” similar pentru partea ucraineană.
Slovenia și Croația se confruntă cu viscolul, în Serbia, doi oameni au murit în inundații.
Inflația și problemele economice i-ar putea face dificilă victoria în acest an.
Kievul are însă nevoie de sute de blindate grele pentru a respinge armata rusă.
Ministrul Oleksii Reznikov respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi cumpărat la suprapreț hrană pentru armată.
Chișinăul, spune ea, nu se confruntă deocamdată cu amenințări militare, grație rezistenței ucrainene.
Fondurile strânse de la înființare au ajutat victimele în procesele intentate agresorilor.
O sursă din cadrul diplomației de la Moscova, citată de agenţiile de presă, pretinde că jurnaliştii ruși sunt terorizaţi în Hexagon.
Potrivit primelor informații, trăgătorul, născut în 1974, a servit în forțele armate georgiene între 2006 și 2021 și a fost dislocat în Afganistan.
Suspecții „le-au oferit rușilor coordonatele infrastructurii critice” și „au colectat informații despre (...) mișcările unităților (ucrainene) din regiune”.
Suma nu include și cheltuielile logistice și tehnice aferente acestui proces.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează