Fondurile necesare au fost alocate din bugetele Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului de Interne.
Procuratura din Moscova a emis un avertisment, în urma unui apel pe internet prin care oamenii din capitala rusă sunt...
Alegerile prezidenţiale din Rusia au început de dimineaţă în Extremul Orient şi se vor încheia duminică în enclava Kalininigrad, de...
Președintele Franței a mai spus că Rusia a devenit un stat care vrea să se extindă și care nu se va opri în Ucraina.
El le-a mai cerut politicienilor "să depășească extremismul”.
Preşedintele clubului, fostul fotbalist internaţional Daniel Niculae, are calitatea de suspect în acest dosar de constituire a unui grup infracţional organizat.
Sunt acuzați că au pregătit atacuri în Rusia și că au încercat să otrăvească soldații care participă la invazia din Ucraina.
Ministerul Apărării de la Moscova acuză „încercările regimului de la Kiev de a efectua atacuri teroriste cu drone aeriene împotriva obiectivelor de pe teritoriul rus”.
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.
Documentul va fi negociat și semnat de Ministerul Energiei.
În ultimele șase luni, Ministerul transporturilor a atras aproape 700 de milioane de euro finanțare din fonduri europene.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz au discutat la telefon despre cooperarea militară în ajunul întâlnirii de...
60 de oameni au murit în încercarea de a traversa Mediterana cu o barcă de cauciuc. 25 de supraviețuitori au...
Secretarul general al NATO afirmă că Alianța are capacitatea de a livra Ucrainei echipamentele de care are nevoie, și că...
Kremlinul susține că afirmațiile președintelui Putin cu privire la armele nucleare nu constituie o amenințare, iar Statele Unite au scos...
Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că organizarea alegerilor de către Rusia în teritoriile ucrainene ocupate ale Ucrainei este...
Fostul primar din Baia Mare a fugit din țară în noiembrie 2023 și a fost prins câteva zile mai târziu în Germania.
Comisia Europeană s-a declarat dispusă să sprijine orice demers în acest sens.
Atacatorul a fost ucis.
A luat foc o rafinărie, controlată de gigantul petrolier Rosneft și unul dintre cei mai mari producători de combustibil din țară.
Kievul trebuie susținut militar pentru a contracara invazia rusă.
Mii de oameni au manifestat pe străzile capitalei Slovaciei, Bratislava, în semn de sprijin pentru Ucraina și de protest față...
Unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului lider rus de opoziţiei Alexei Navalnîi a fost atact cu un ciocan...
Preşedintele american Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump sunt practic siguri că se vor confrunta din nou în alegerile...
Parlamentul European urmează să adopte azi Legea pentru libertatea presei, prima de acest gen, menită să-i protejeze pe jurnalişti, să...
Mai mult de jumătate sunt de acord ca România să aloce mai mulţi bani pentru armată.
Toate părțile „continuă să lucreze în cadrul negocierilor”.
Ministerul Apărării nu a precizat dacă există supraviețuitori, dar media online afirmă că nimeni n-a scăpat cu viaţă.
Acesta ar fi un „răspuns la atacurile israeliene împotriva poporului nostru, a satelor noastre și a orașelor noastre, cel mai recent lângă orașul Baalbeck, unde un cetățean a fost ucis”.
Ei susţin că au distrus un vehicul blindat rusesc, în satul Tiotkino din regiunea Kursk.
Sârbii bosniaci sunt prietenii ruşilor.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează