Serbia dă asigurări că nu ajută Rusia să ocolească sancțiunile europene

Președintele sârb Aleksandar Vucic ține o conferință de presă la Belgrad, Serbia, 24 aprilie 2023. Vucic a spus că etnicii sârbi au făcut o revoltă politică liniștită și de succes, în urma alegerilor municipale din cele patru municipalități cu majoritate sârbă din nordul Kosovo, Zvecan, Mitrovica de Nord, Zubin. Potok și Leposavic. Alegerile au fost organizate de guvernul de la Pristina după o dispută cu privire la numerele de înmatriculare și documentele personale care a declanșat o retragere a sârbilor de la locurile de muncă din instituțiile din Republica Kosovo în noiembrie 2022.
© EPA-EFE/ANDREJ CUKIC   |   Președintele sârb Aleksandar Vucic ține o conferință de presă la Belgrad, Serbia, 24 aprilie 2023. Vucic a spus că etnicii sârbi au făcut o revoltă politică liniștită și de succes, în urma alegerilor municipale din cele patru municipalități cu majoritate sârbă din nordul Kosovo, Zvecan, Mitrovica de Nord, Zubin. Potok și Leposavic. Alegerile au fost organizate de guvernul de la Pristina după o dispută cu privire la numerele de înmatriculare și documentele personale care a declanșat o retragere a sârbilor de la locurile de muncă din instituțiile din Republica Kosovo în noiembrie 2022.

Președintele sârb, Aleksandar Vucic afirmă că deși Serbia nu a impus sancțiuni Rusiei, țara sa nu se va lăsa folosită pentru acțiunile ilegale care ar permite altor state să evite măsurile restrictive decise de UE. Vucic a discutat la Belgrad cu reprezentantul Uniunii Europene pentru implementarea sancțiunilor, David O'Sullivan. El a mai spus că Serbia este angajată în cooperarea cu UE în domeniul politicii externe, de securitate și de apărare, cu respectarea deplină a dreptului internațional și a obligațiilor care decurg din acordul de asociere și din cadrul de negociere a aderării la UE. Emisarul european s-a întâlnit și cu premierul Ana Brnabic cu care a discutat pașii concreti care ar trebui implementați cu țările terțe pentru a preveni eludarea sancțiunilor. O'Sullivan a mulțumit Belgradului pentru disponibilitatea de cooperare. Uniunea Europeană pregătește sancțiuni împotriva celor care ajută Rusia să evite restricțiile impuse până acum. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a spus că există o intensificare a unor exporturi din state europene către ţări terţe de unde produsele ajung în Rusia. Și Statele Unite își avertizau luna trecută aliații asupra metodelor Moscovei de a ocoli sancțiunile.

Timp citire: 1 min