De asemenea, vor fi menținute și măsurile de plafonare a prețurilor la energie și gaze.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că PSD va cere convocarea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative...
Peste o treime din voturile alegătorilor au fost în favoarea PSD.
Acesta va consta în produse alimentare și articole de cazarmament în valoare de peste 7 milioane de lei.
Demersul urmărește alinierea la strategia europeană.
Ea omagiază data la care, în 1997, preşedintele Bill Clinton a susținut la Bucureşti, discursul ce a încurajat evoluţia democratică a ţării noastre.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Washington că a decis să se retragă din cursa pentru şefia NATO pentru că...
BNR anticipează menținerea trendului descrescător până la sfârșitul lui 2025.
Este al treilea grup parlamentar suveranist care refuză aderarea partidului SOS România.
Oficialii MApN arată că informația e falsă, iar România nu va mobiliza rezerviștii.
Preşedintele Iohannis afirmă că securitatea României sporeşte prin consolidarea securităţii Ucrainei şi a Republicii Moldova.
Vor fi efectuate şi survoluri deasupra municipiului Constanţa.
Cu toate acestea, preţul plătit de populaţia României la energie este al cincilea cel mai mic din UE.
Lansat în 2023, programul este destinat să consolideze capacităţile NATO de a colecta şi gestiona date spaţiale.
Programul este finanţat de către Departamentul de Stat american.
Valoarea contractului este de aproximativ un miliard de dolari.
Deficitul balanţei comerciale, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2024, a ajuns la aproape 12,3 miliarde de euro.
În luna mai a acestui an, numărul persoanelor decedate a fost de 1,7 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.
Aproape jumătate cred că în lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care nu sunt informaţi.
Edilul ar fi împrumutat bani de la o persoană fizică pentru campania din 2020, ulterior aprobând un act administrativ în folosul firmei reprezentate de aceasta.
Compania va achita în jur de 2 milioane de euro.
50 de ţări vor continua să furnizeze asistenţă de securitate pentru Ucraina.
Declaraţia îi aparţine ambasadorului Israelului, Reuven Azar, aflat la finalul mandatului în ţara noastră.
Modul în care au fost programate alegerile nu va face decât să creeze „o confuzie generalizată" pentru toţi participanţii la procesul electoral.
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei, de ieri.
Compania a anunțat un acord cu personalul navigant.
Luna trecută, candidatul liberal câștigase la un vot diferență, după ce două persoane, între care un cetăţean ucrainean, au votat fără a avea acest drept.
Compania canadiană reclamă relațiile a doi dintre membrii tribunalului de arbitraj și avocatul României.
Cele trei state vor coopera şi pentru a consolida capacitatea de a contracara amenințările hibride rusești.
Secretarul general adjunct al NATO se află în mijlocul unui scandal de plagiat.
Ministrul Transporturilor solicită măsuri urgente, care să asigure capacitatea operativă a operatorului aerian naţional.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează