Ratingul aferent datoriei guvernamentale a României este BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută.
Țara noastră este depășită doar de Polonia.
Numărul şomerilor estimat pentru luna iulie a anului 2024 a fost de peste 450.000 de persoane.
În aceeași perioadă, ponderea populației vârstnice a crescut cu 0,3 puncte procentuale.
Probleme mari au fost anul acesta şi la culturile de fasole, mazăre şi soia, iar România a ajuns chiar să importe fasole din Egipt.
Diaconescu a mai deținut funcțiile de vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției, și șef al Cancelariei președintelui Traian Băsescu.
Vizita are loc în contextul în care, pe 31 august, cele două state vecine sărbătoresc Ziua Limbii Române.
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a acuzat, printre altele, că președintele României Klaus Iohannis „reabilitează criminali naziști”.
Validarea oficială a deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL, programat să se desfășoare pe 15 septembrie.
Vrea să se dedice şefiei la Consiliul Judeţean Timiş.
Pe agenda discuţiilor a putea fi incluse și criticile pe care social-democraţi şi liberalii şi le-au adus în ultima perioadă.
Pe agendă: Ucraina, Gaza, Venezuela și Georgia.
Mașina în care se afla s-a răsturnat într-un şanţ de la marginea drumului.
Pentru aceştia, polițiștii efectuează formalităţile de control la trecerea frontierei în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu.
Premierul Marcel Ciolacu concurează singur la șefia partidului și la candidatura pentru președinția României.
Publicul larg va avea prilejul să se familiarizeze cu istoria instituţiei.
Fratele său, Tristan, a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de două luni.
Alarma aeriană a durat trei sferturi de oră.
Șeful guvernului spune că vrea un portofoliu economic pentru România în viitorul executiv comunitar.
Valoarea contractului este de aproximativ 180 de milioane de dolari.
Din opoziție, AUR acuză o deturnare de fonduri publice.
În aceeași perioadă, producția internă s-a majorat cu 1,3 procente.
România reiterează, în acest context, sprijinul său ferm pentru justiţia penală internaţională.
Sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălarea banilor.
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a vorbit, miercuri, la telefon cu omologul său lituanian, Gabrielius Landsbergis, în contextul celebrării a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.
Discuțiile vor viza reducerea deficitului, reformele fiscale și propunerea României de comisar european.
Ei sunt suspectați de infracţiunile de trafic de minori şi act sexual cu un minor.
Zborurile către şi dinspre Tel Aviv şi Amman au fost reluate temporar până la data de 23 august.
Măsura va spori capacitățile de identificare a obiectelor de mici dimensiuni care se apropie de spațiul aerian al NATO.
Candidatura urmează să fie validată de Congresul PSD.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează