România marchează astăzi Ziua Naţională a Comemorării Victimelor Holocaustului

Romania Holocaust
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Un membru român al comunității evreiești se pregătește să depună o coroană de flori în timpul unei ceremonii de marcare a Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, desfășurată la Memorialul Holocaustului din București, România, 9 octombrie 2023.

România marchează, astăzi, Ziua  Națională a Comemorării Victimelor Holocaustului. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la marcarea pentru prima oară a acestei date, care a coincis și cu publicarea în același an a Raportului Final al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România “Elie Wiesel”, condusă de Elie Wiesel (1928-2016), laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1986.

Data a fost aleasă pentru a aminti de ziua de 9 octombrie 1941, în care au început deportările masive ale evreilor din Basarabia, Bucovina, Herța și Dorohoi către Transnistria. Regimul fascist condus de Ion Antonescu dorea să deporteze întreaga populație evreiască din aceste teritorii, pe care o acuza, în bloc, de colaborare cu regimul de ocupație sovietic atunci când o parte a acestor teritorii – Basarabia, nordul Bucovinei și Herța – fuseseră anexate de URSS în iunie 1940. Teritoriile au fost eliberate de armata română aliată cu armata germană în lunile iulie – august 1941.

Timp citire: 1 min