Obligațiunile de stat românești și-au reluat declinul, în timp ce țara continuă să se confrunte cu incertitudini politice, potrivit unei analize Bloomberg.
Randamentul obligațiunilor naționale pe 10 ani a crescut cu 6 puncte de bază, la 7,34%; luni a atins 7,45%, cel mai ridicat nivel din aprilie anul trecut, după primul tur al alegerilor prezidențiale. Obligațiunile în dolari ale României sunt, de asemenea, printre cele mai slabe performanțe de vineri de pe piețele emergente.
Investitorii vor urmări rezultatele alegerilor parlamentare de astăzi pentru a vedea cât de repede va aborda noua administrație a țării problema înrăutățirii finanțelor publice, mai notează publicația.