RĂZBOI ÎN UCRAINA: Un oficial occidental susține că operațiunile rușilor au devenit defensive

Oamenii din stația de autobuz salută forțele ucrainene în timpul unui miting patriotic după vizita președintelui Zelensky în orașul recucerit Herson, Ucraina, 14 noiembrie 2022.
© EPA-EFE/OLEG PETRASYUK   |   Oamenii din stația de autobuz salută forțele ucrainene în timpul unui miting patriotic după vizita președintelui Zelensky în orașul recucerit Herson, Ucraina, 14 noiembrie 2022.

Rusia este acum angajată într-o operațiune defensivă în Ucraina, după ce și-a retras trupele din orașul Herson - a afirmat, marți, sub protecția anonimatului, un oficial occidental, citat de agențiile internaționale de știri. El crede că retragerea din Herson a avut loc într-o manieră relativ ordonată, dar a calificat drept exagerări afirmațiile rusești că ar fi fost evacuați 30.000 de militari, estimând că numărul real e mai aproape de 20.000 de oameni. Situația de pe câmpul de luptă va fi, în general, statică anul viitor – mai apreciază sursa citată, care crede că nici armata rusă, nici cea ucraineană nu se vor prăbuși. Luni, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vizitat Herson, un oraș cheie din sudul țării, recucerit, săptămâna trecută, de la trupele ruse de invazie, care-l ocupaseră încă din martie. Zelenski s-a plimbat pe străzile orașului în obișnuita sa ținută militară, înconjurat de gărzi de corp puternic înarmate, dar fără să poarte el însuși cască sau vestă antiglonț. Forțele ruse s-au retras cu câteva zile mai devreme din Herson, după opt luni de ocupație, lăsând câmpul liber pentru militarii ucraineni, care-au intrat, vineri, în oraș. Tot luni, Kremlinul a reafirmat că orașul ucrainean aparține Rusiei. „Nu vom comenta, știți că este teritoriu al Federației Ruse” - a declarat purtătorul de cuvânt al președinției de la Moscova, Dmitri Peskov.

 

Timp citire: 1 min