RĂZBOI ÎN UCRAINA: Spațiu aerian închis în Balcani pentru avionul ministrului de Externe Lavrov

Președintele sârb Aleksandar Vucic discută cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în timpul întâlnirii lor de la Belgrad, Serbia, 10 octombrie 2021.
© EPA-EFE/ANDREJ CUKIC   |   Președintele sârb Aleksandar Vucic discută cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în timpul întâlnirii lor de la Belgrad, Serbia, 10 octombrie 2021.

Țările europene din jurul Serbiei și-au închis spațiul aerian pentru avionul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care era așteptat luni la Belgrad - a declarat purtătoarea de cuvânt al diplomației de la Moscova, Maria Zaharova, citată de media internaționale. Vizita, a adăugat ea, a fost anulată, fiindcă „diplomația rusă nu a învățat încă să se teleporteze”. Potrivit cotidianului sârb Vecernje Novosti, țările vecine cu Serbia care nu i-au acordat drept de survol lui Lavrov sunt Bulgaria, Macedonia de Nord și Muntenegru, toate trei membre ale NATO, iar prima - și a Uniunii Europene. Şefa guvernului sârb, Ana Brnabic, a declarat că situaţia din jurul vizitei este „excepţional de complicată”  şi că însuşi preşedintele Aleksandar Vucic s-a implicat în organizarea acesteia. Lavrov trebuia să se întâlnească la Belgrad cu Vucic, cu omologul său sârb, Nikola Selakovic, și cu patriarhul bisericii ortodoxe sârbe, Porfirie. A două zi după ce trupele ruse au invadat Ucraina, Lavrov a fost inclus pe o listă de sancțiuni occidentale contra responsabililior de la Moscova, listă deschisă de președintele Vladimir Putin.

Timp citire: 1 min