Conflictul generat de Rusia a zdruncinat puternic pozițiile din afaceri și din viața politică a oligarhilor din Ucraina. Primii cinci cei mai bogați oameni au pierdut deja peste 12 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit revistei americane Forbes. Unele afaceri și-au diminuat valoarea sau au dispărut în urma bombardamentelor, legăturile politice s-au disipat, iar instrumentele mass-media care le întăreau influența sprijină acum autoritățile.
Războiul real s-a suprapus luptei cu oligarhii declanșate de președintele Zelenski. La propunerea acestuia, parlamentul a adoptat toamna trecută legea privind registrul oligarhilor, care le interzice acestora să finanțeze politicieni, să participe la privatizare și obligă persoanele incluse să-și declare proprietățile și legăturile cu funcționarii publici. Pentru a figura în registrul oligarhilor trebuie îndeplinite trei din cele patru criterii stabilite: activități politice, control asupra mass-media, deținerea de monopoluri și active în valoare de peste 2,39 miliarde grivne (apoximativ 65 de milioane de dolari), la 1 ianuarie.
Registrul a fost lansat în iunie și unele surse susțin că mulți dintre bogați au sperat în revizuirea sau amânarea legii. În practică, însă, documentul nu dăunează foarte mult poziției lor în Ucraina, dar promite mult mai multe probleme pentru afacerile lor în străinătate.
Totuși, nu este sigur că lista finală a registrului îi va include pe cei care, înainte de 24 februarie, erau considerați cei mai bogați ucraineni. În urmă cu două săptămâni, unul dintre cei mai bogați ucraineni, Rinat Ahmetov a anunțat ieșirea companiei sale de investiții SCM „din businessul media”. Acesta include 10 canale de difuzare, resurse de internet și presă scrisă. Surse apropiate cercurilor de putere din Ucraina apreciază că Legea oligarhilor este unul dintre motivele pentru care omul de afaceri și-a reconsiderat structura „imperiului”, grupul media fiind un atu pentru Ahmetov de mulți ani și generând influență politică .
” În calitate de cel mai mare investitor privat din economia Ucrainei, am spus în repetate rânduri că nu am fost, nu sunt și nu voi fi un oligarh”, a spus Ahmetov într-un comunicat.
Aceleași surse spun că abandonând mass-media, el a scăpat de unul dintre criteriile unui oligarh.
Ametov a mai pierdut și două dintre întreprinderile sale cheie: Combinatul Siderurgic de la Mariupol, Azovstal, iar Fabrica de cocs Avdiivka se află în conservare. O altă afacere, DTEK a pierdut 70% din producția de energie electrică din surse regenerabile și 30% din centralele termice iar o mare parte a terenurilor agricole a fost ocupată.
Cifrele demonstrază că alți trei dintre bogații Ucrainei, Viktor Pinciuk, Dmitri Firtash și Igor Kolomoiski au suferit și ei pierderi enorme din cauza războiului. La sfârșitul lunii februarie, Pinchuk's Pipe and Wheel Corporation "Interpipe" a oprit complet producția, apoi a încercat restabilirea lucrărilor și a lanțurilor de aprovizionare și logistică obișnuite, ceea ce a făcut ca în patru luni de război valoarea să îi scada de peste 2 ori.
În ce-l privește pe Kolomoiski, Forbes a estimat pierderile grupului său la 225 de milioane de dolari, până la sfârșitul lunii mai. Cea mai mare lovitură a fost închiderea Rafinăriei de petrol Kremenchug, una dintre cele mai puternice uzine din Europa care reprezenta 45% din piața ucraineană a benzinei și 15% a motorinei.
Unul dintre cei mai mari producători de amoniac și îngrășăminte minerale din Europa, Asociația Severodonețk Azot a fost distrusă în proporție de 70%, ca urmare a ostilităților. Odată cu ea, afacerea chimică a lui Dmitri Firtash, fuzionată în holdingul Ostchem a pierdut un sfert din valoare. O altă întreprindere a miliardarului, Sumykhimprom, a fost bombardată frecvent, iar din luna mai omul de afaceri a pierdut și monopolul de pe piața vânzărilor de gaze.
Sursele spun că, dintre cei trei, doar Dmitri Firtash poate fi inclus direct pe lista oligarhilor recunoscuți. Pe lângă active și media, miliardarului îi mai sunt atribuite și legăturile politice. Dar acest lucru nu îi poate agrava și mai mult situația: din 2014, el a fost nevoit să se stabilească în Austria, din cauza unor proceduri judiciare și a încercărilor americanilor de a-l extrăda în Statele Unite. Începând cu iunie anul trecut, miliardarul se află și sub sancțiunile ucrainene impuse de Consiliul Național de Securitate și Apărare.
Nici pentru Kolomoiski, intrarea în registru nu prezintă riscuri uriașe având în vedere amploarea problemelor sale și a sancțiunilor străine. Sursele observă că, spre deosebire de Ahmetov sau Pinciuk, Kolomoiski se prezenta sarcastic la întâlniri: „bună ziua, sunt oligarh”.
Invazia Rusiei a mai netezit conflictul dintre autorități și oligarhi. Președintele a cerut tuturor actorilor politici și grupurilor financiare și industriale să fie neutre și unite. Ofertă acceptată: aproape toate marile afaceri, cu câteva excepții, alocă fonduri pentru ajutor umanitar și sprijin pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Dar, în ciuda complezenței marilor afaceriști și a pierderilor financiare uriașe ale acestora, președintele nu și-a abandonat inițiativa și a emis decretul privind lansarea registrului oligarhilor, echipa prezidențială numind politica antioligarhică una dintre condițiile Comisiei Europene pentru aderarea Ucrainei la UE.
Recomandarea CE este că legea ar trebui implementată ținând cont de concluziile Comisiei de la Veneția, iar un verdict preliminar din partea acestui organism va fi primit de autoritățile ucrainene abia în toamnă. Aceștia admit că, după evaluare, legea va trebui modificată. Până în acel moment, consideră sursele, autoritățile nu vor începe înscrierea primilor oligarhi în registru.