RĂZBOI ÎN UCRAINA: Moscova îi acuză pe ucraineni că lovesc centrala de la Zaporojie

Un bărbat cu un băiat pe un scuter trec pe lângă Centrala nucleară Zaporozhskaya, Ucraina, 09 martie 1994 (reeditat la 4 martie 2022).
© EPA-EFE/SERGEI SUPINSKY epa Historical Collection digitized in 2012 as part of the EURO-Photo project   |   Un bărbat cu un băiat pe un scuter trec pe lângă Centrala nucleară Zaporozhskaya, Ucraina, 09 martie 1994 (reeditat la 4 martie 2022).

Moscova a acuzat, joi, armata ucraineană că ar fi efectuat lovituri cu drone pe amplasamentul centralei nucleare Zaporijie, din sudul Ucrainei, care se află sub controlul armatei ruse de invazie din martie. Acestea s-ar fi produs luni, „la câteva zeci de metri de structuri vitale pentru siguranța centralei, un rezervor de combustibil nuclear uzat și rezervorul de răcire al unui reactor” - susţine purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţiile internaţionale de ştiri. Miercuri, ucrainenii ar fi recidivat.  „Acest lucru confirmă voința autorităților ucrainene de a crea condiții pentru un dezastru nuclear nu doar pe teritoriul lor, ci în întreaga Europă” – mai afirmă Zaharova. Şi mass-media ruse au publicat imagini cu presupuse dâre de fum în orașul Energodar, unde se află centrala. Presa occidentală nu a putut verifica aceste informații dintr-o sursă independentă. Săptămâna trecută, operatorul ucrainean de energie nucleară, Energoatom, a acuzat armata rusă că a instalat lansatoare de rachete pe amplasamentul centralei de la Zaporijie, cea mai mare din Europa. Potrivit Energoatom, circa 500 de soldați ruși sunt desfăşuraţi acolo. Înainte de a ocupa centrala, trupele ruse au deschis focul asupra clădirilor de pe amplasament, provocând, deja, riscul unui accident nuclear major.

Timp citire: 1 min