Letonia, Estonia şi Lituania au expulzat zece diplomaţi ruşi - au anunţat, vineri, ministerele de Externe din cele trei republici baltice ex-sovietice, citate de agențiile internaționale de presă. Lituania a expulzat patru ruși, iar Letonia şi Estonia câte trei. Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a explicat că diplomaţii au fost expulzaţi într-o mişcare coordonată, în legătură cu acţiuni care sunt contrare statutului lor diplomatic şi luând în considerare agresiunea rusă în desfăşurare din Ucraina. Și diplomația de la Tallinn a anunțat că rușii expulzați au subminat direct şi activ securitatea Estoniei şi au răspândit propagandă care justifica acţiunea militară a Rusiei. Lituania a precizat că expulzările vor să exprime solidaritate cu Ucraina. Ocupate de Uniunea Sovietică stalinistă în 1940, cele trei state baltice au făcut parte din URSS până la dezintegrarea acesteia, în 1991, după care au optat ferm pentru integrarea europeană și euroatlantică.
Tot vineri, Bulgaria a anunţat că a declarat 10 diplomaţi ruşi personae non gratae şi le-a acordat un termen 72 de ore să părăsească ţara. Ei sunt acuzați de activităţi contrare Convenţiei de la Veneţia privind relaţiile diplomatice, formulă folosită frecvent pentru a semnala activităţi de spionaj. Cel mai apropiat aliat al Moscovei în timpul Războiului Rece și numită, adesea, a șaisprezecea republica sovietică, Bulgaria e azi membră a Uniunii Europene şi NATO și a condamnat invazia rusă în Ucraina.