Cel puțin 22 de persoane au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în incendiul izbucnit într-un azil pentru bătrâni din Kemerovo, Siberia, în zona de centru-est a Rusiei. Potrivit anchetatorilor, citați de agențiile internaționale de știri, „alte șase persoane au fost rănite, dintre care două au fost internate în stare gravă, cu arsuri”. Originea presupusă a catastrofei ar fi „o sobă defectă”. Media oficiale ruse scriu că incendiul s-a extins peste noapte pe 180 de metri pătrați, într-o clădire din lemn cu două etaje. Acest azil privat funcționa „ilegal” – susțin surse din cadrul poliției. „Un bărbat de 31 de ani” este acuzat de anchetatori că „ar fi închiriat o casă privată ca locuință temporară pentru” persoane în vârstă - a precizat temuta Comisie rusă de Investigații, care anchetează cele mai grave delicte comise în Federație. Potrivit sursei, „cu o zi înainte de incident, chiriașii l-au informat că centrala este defectă, dar acesta nu a întreprins demersuri pentru repararea utilajului”. Potrivit serviciilor de urgență, unitatea fusese „identificata la sfârșitul anului 2021” de autorități și urma să facă obiectul unui control inopinat în 2023. Orașul Kemerovo a fost, deja, îndoliat, în martie 2018, de un incendiu într-un centru comercial, care a ucis 60 de persoane, inclusiv circa 40 de copii și adolescenți, o tragedie ce a șocat Rusia. Regulile de siguranță la incendiu nu sunt întotdeauna respectate în Rusia, parțial din cauza corupției, mulți dezvoltatori imobiliari obținând autorizații de construire în schimbul mitei. La începutul lunii noiembrie, un incendiu într-un bar din Kostroma, la 300 de kilometri nord-est de Moscova, a ucis 13 persoane. În 2009, 156 de persoane au fost ucise într-un incendiu major într-un club de noapte din Perm, un oraș din Urali, în estul Rusiei.