Poliția franceză a împușcat mortal un algerian care a incendiat o sinagogă în orașul Rouen, din nord-vestul Franței. Potrivit autorităților, forțele de ordine alertate în urma incendiului ar fi fost atacate de individul înarmat cu un cuțit și cu o bară metalică. Ministrul de Interne Gerald Darmanin a declarat că atacatorului i s-a respins de curând permisul de şedere în Franța, dar că el nu era pe radarul poliției sau sau serviciilor de informații. Ministrul a spus că este un act antisemit care afectează pe toată lumea și a adăugat că Franța face tot posibilul pentru a-și proteja comunitatea evreiască. Franța găzduiește peste două luni Jocurile Olimpice de vară și se află la cel mai înalt nivel de alertă, având în vedere conflictele din Orientul Mijlociu și din flancul estic al Europei.