Preşedintele AUR, George Simion, se află în Statele Unite ale Americii, acolo unde va participa la evenimentele prilejuite de învestirea noului preşedinte, Donald Trump, a precizat un comunicat de presă al partidului AUR. Simion a fost invitat în SUA în calitate de vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) şi de lider al AUR.
„Menţionăm că George Simion a fost invitat la aceste evenimente în calitate de vicepreşedinte ECR şi preşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor. Informaţiile privind eventuale sume de bani plătite pentru participarea la aceste evenimente sunt false, reprezentând dezinformări date de anumite trusturi de presă”, precizează comunicatul AUR. Sâmbătă , 18 ianuarie, George Simion a participat la „Official Hispanic Inaugural Ball”, a mai menţionat sursa citată.
George Simion a fost ales, cu unanimitate de voturi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, în cadrul unui congres organizat de această formaţiune politică.
Victor Ponta va fi și el prezent la Washington
„Sunt mândru că sunt unul dintre românii care pot sa participe la Evenimentele organizate cu ocazia Inaugurării Președintelui Trump! Lumea se schimbă de mâine – și Romania trebuie să aibă curaj să se urce în „trenul schimbării” condus de Trump&Musk!”, a scris fostul premier într-o postare pe Facebook.