Decuplarea de la sistemul electro-energetic rusesc reprezintă un avantaj geostrategic, dar câteva state membre UE încă mai depind de gazele rusești.
Administrația Zelenski este una fascistă, care sprijină crima organizată și traficul de ființe umane, potrivit propagandei pro-Kremlin.
Orice problemă care poate stârni emoții puternice și poate dezbina oamenii este exploatată din plin de Moscova. Canalele de comunicare pro-ruse au pătruns în mod semnificativ internetul și rețelele sociale din Polonia și din țările din Europa de Est.
La 20 iulie s-au împlinit 30 de ani de la instaurarea regimului lui Aleksandr Lukașenko. În urmă cu patru ani, stabilitatea sa politică în Belarus a fost grav subminată de proteste în masă: atunci, belarușii cu vederi democratice au cerut organizarea de noi alegeri și au susținut-o pe Svetlana Tihanovskaia. Dispersarea manifestanților a fost urmată de o represiune brutală ce i-a forțat pe mulți dintre ei să plece în străinătate, inclusiv pe liderul forțelor democratice. Veridica a discutat cu liderul opoziției belaruse despre starea actuală a opoziției, despre eliberarea deținuților politici și despre așteptările pe care putem să le avem de la alegerile prezidențiale din Belarus de anul viitor.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Vladimir Putin nu a reușit să dezbine Europa și le-a mulțumit ”pentru fiecare...
Stoltenberg spune că doar sprijinul suplimentar al aliaților poate scurta războiul.
Președintele Vladimir Putin voia crearea acolo a unei zone tampon, pentru a preveni loviturile inamice contra teritoriului rusesc.
Tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump a produs rapid teorii ale conspirației
Aleksandr Gabîșev voia să organizeze o „ceremonie de alungare a (președinte)lui Vladimir Putin”, pe care l-a descris drept un „demon”.
Liderii europeni l-au apărat pe președintele american Joe Biden după o serie de gafe în timpul summitului NATO. Biden, în...
Vizita premierului indian Narendra Modi la Moscova, prima de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina a atras critici aspre din...
Premierul ungar a discutat subiectul cu președintele chinez, într-o vizită surpriză la Beijing.
Un sondaj de opinie recent, realizat de o companie independentă din Rusia arată că un rus din trei crede că...
Marți, el a fost în Ucraina invadată de trupele ruse.
Din SUA până în China și Rusia, din India până în Orientul Mijlociu, liderii politici sunt trecuți de 70 de ani. Mai au ei atuul experienței sau, incapabili să se adapteze, au devenit surse de probleme?
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că îi consideră pe talibanii afgani aliați în lupta împotriva terorismului. ”Talibanii sunt cu...
Liderul belarus Alexandru Lukașenko a eliberat cel puțin 10 deținuți politici, inclusiv un veteran al opoziției care suferă de cancer....
Vlodimir Zelenski îşi propune să lovească aerodromurile ruseşti de unde pornesc atacurile
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că decizia Uniunii Europene de a o numi pe germana Ursula...
Președintele Bulgariei, Rumen Radev a anunțat că nu va participa la summitul Nato de la Washington de luna viiotare, din...
CNN a organizat prima dezbatere electorală înaintea alegerilor din noiembrie, pentru președinția Statelor Unite între principalii candidați, democratul Joe Biden,...
Cele 32 de țări ale NATO l-au numit azi pe prim-ministrul olandez Mark Rutte ca noul secretar general al Alianței....
Planul de pace propus de Moscova este respins de Occident pentru că acesta visează o „înfrângere strategică” a Rusiei, sprijinind agresiunea Ucrainei asupra rusofonilor din Donbas
Şeful comisiei de apărare din Camera inferioară a Parlamentului rus afirmă că Moscova ar putea schimba momentul de utilizare a...
Dictatorul comunist de la Phenian, Kim Jong Un, și-a reiterat susținerea față de invadarea Ucrainei.
Bannere uriașe cu fața lui zâmbitoare au fost atârnate de stâlpii de iluminat din Phenian, alături de steaguri rusești.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a promis că va adânci relațiile comerciale și de securitate cu Phenianul și că va sprijini...
Președintele Vladimir Putin afirma, recent, că „cel puțin treizeci” de jurnaliști ruși au murit de la începutul războiului.
Președintele Vladimir Putin afirmă că va ordona încetarea focului în Ucraina și va începe negocieri de pace dacă Kievul renunță...
Apropiații lui Putin își procură nestingheriți bunuri de lux din Occident, scrie presa rusă independentă. Veridica a selectat și articole despre noua cultură rusă, orientată spre propagandă, și pregătirile de război ale Belarusului.