Secretarul de stat american face o primă vizită la Tirana, un partener cheie în Balcani.
Guvernul Statelor Unite a emis, recent, îndrumări de securitate pentru comunitățile bazate pe credință.
Preşedintele american îi îndeamnă pe parlamentarii republicani să se distanţeze de Donald Trump şi să aprobe ajutorul pentru Ucraina.
Șeful Mossad (serviciul israelian de informații externe), David Barnea, și șeful Shin Bet (securitatea internă), Ronen Bar, se vor întâlni acolo cu directorul CIA, agenția centrală americană de informații, Richard Burns – susțin oficiali de la Tel Aviv.
Au fost recuperaţi mii de semiconductori.
Statele Unite insistă că orice ofensivă israeliană în sudul enclavei trebuie să țină cont de protejarea civililor.
Legea riscă însă să întârzie în Camera Reprezentanților, condusă de republicani.
Comerţul cu SUA dăunează economiei, în timp ce înţelegerile comerciale cu Rusia asigură prosperitate, afirmă bloggerul Dan Diaconu, promotor al unor teorii ale conspirației.
Cele trei ţări discută pe mai multe paliere despre întărirea relaţiilor în UE şi NATO.
Senatorii au decis să voteze un pachet cu ajutoare esenţiale pentru lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse.
Șeful NATO afirmă că astfel de amenințări subminează securitatea alianței și-i pun în pericol pe militari.
Președintele Joe Biden și premierul Benjamin Netayahu au avut o nouă conversație telefonică pe aceste teme.
Statele Unite: „dezastru”. Națiunile Unite: „coșmar umanitar”.
El respinge ideea invadării Poloniei sau Letoniei, țări în care Moscova „nu are interese”.
Orașul din sudul Gazei este ultimul refugiu pentru populația palestinană strămutată de luptele din restul enclavei.
Decizii recente arată că partenerii Ungariei din UE și NATO s-au săturat de boicotarea politicilor comune, derapajele anti-democratice și jocul favorabil Rusiei făcut de Budapesta. Deși susține că Rusia e o alternativă viabilă la Occident, Vladimir Putin nu prea are cum să-l ajute pe prietenul său, Viktor Orban.
Olaf Scholz merge la Washington pentru a discuta noi modalități de sprijin pentru Kiev.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Ofensiva israeliană în enclava palestiniană s-a soldat, până acum, cu 27.585 de morți, în marea majoritate civili.
Ministrul însuși afirmase că sprijinul Statelor Unite pentru trimiterea de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza e în beneficiul mișcării islamiste palestiniene Hamas.
Palestinienii din Gaza speră că trimisul Washingtonului va aduce un armistițiu înaintea unei ofensive israeliene la Rafah.
Kievul așteaptă în acest timp ajutorul Statelor Unite, care a găsit o formulă de compromis în Senat, dar are șanse mici să treacă de Camera Reprezentanților.
Statele Unite averizează că jocul Ungariei afectează securitatea națională și a Alianței în ansamblu.
Loviturile au loc după un atac american împotriva altor grupări pro-iraniene din Siria şi Irak.
Exercițiul Steadfast, care va mobiliza în total până la 90.000 de militari de pe ambele maluri ale Atlanticului, trebuie să verifice, printre altele, capacitatea Alianței de a mobiliza și a transporta rapid trupe americane pentru a „consolida apărarea Europei”.
Legea dă dreptul Statelor Unite să-i urmărească în justiţie pe responsabilii străini care acceptă mită.
Pe frontul negocierilor asupra unui nou armistițiu, Israelul raportează discuții „constructive”.
Teheranul neagă orice implicare în bombardarea unei baze americane din Iordania.
Kievul se confruntă cu deturnări de fonduri și achiziții dubioase pentru armată.
Robert Fico susţine că ţara vecină trebuie să accepte cedarea de teritorii pentru a pune capăt conflictului cu Rusia.
Statele Unite spun că soluţia a două state, israelian şi palestinan poate aduce o pace durabilă.