El este urmat în clasament de actualul primar, Nicuşor Dan, şi candidatul coaliţiei de guvernare, medicul Cătălin Cîrstoiu.
El va participa la cea de-a doua ediţie a Forumului Moldova & România: Capital Bridges.
Peste jumătate din cetățenii europeni sunt nemulțumiți de politica Uniunii Europene referitoare la migrație, iar 59% cred că lupta cu...
După primele două luni ale acestui an, acesta a ajuns la 29 de miliarde de lei.
Decizia are scopul de a dezamorsa criza din Ucraina şi descurajarea escaladării acesteia.
Pasagerii au fost preluaţi de un alt avion, care a ajuns la destinație cu o întârziere de peste trei ore.
În același timp, importurile de brânză sunt de cinci ori mai mari decât exporturile.
Pe aceeași stradă se află și ambasada Belarusului.
România condamnă ferm orice formă de terorism şi toate atacurile împotriva civililor.
Nu au fost înregistrate apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuinţelor ori a zonelor populate.
În același timp, importurile de cereale au scăzut cu peste 27%.
Aproape 8.500 au venit doar sâmbătă.
Procentul este mai mic decât promisiunea făcută de președintele Klaus Iohannis, de 2,5% din PIB, şi sub media NATO de 1,73%.
La nivel mondial, doar șapte țări respiră aer sigur, trei dintre ele fiind în Europa.
Lideri europeni şi experţi în domeniul nuclear urmează să ceară o revigorare a energiei nucleare, defavorizate în Europa din cauza...
Actul legislativ va crește și indemnizaţiile pentru participarea la misiuni, exerciţii şi aplicaţii militare.
În același timp, mai mult de trei sferturi dintre ei nu mai au încredere în democrația românească.
Un scriitor a fost arestat în Elveția pentru delict de opinie, potrivit unei narațiuni false preluate în România de o publicație cu pronunțate accente xenofobe, rasiste şi antisemite.
Costurile proiectului se ridică la 2,5 miliarde euro şi este de aşteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldaţi.
Aceștia au ajuns deja la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România.
Fostul primar din Baia Mare a fost preluat de la un punct de trecere a frontierei dintre Germania și Austria, iar acum se află în drum spre în România.
Biroul electoral Central respinsese protocolul de constituire a alianței din cauza unor probleme în PMP, partidul fondat de fostul președinte, Traian Băsescu.
Proiectul legislativ a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților și merge la promulgare.
Candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO poate fi benefică pentru România. Șansa lui Iohannis e dată de diferențele de opinie dintre Est și Vest privind strategia Alianței.
Acestuia i-a fost transmisă nemulțumirea părții române cu privire la maniera în care sunt abordate teme importante ale relaţiilor româno-ruse.
Totodată, mai multe echipamente şi bunuri donate Ucrainei de Finlanda, vor tranzita teritoriul României.
Organizarea alegerilor prezidenţiale din Rusia în teritoriile anexate ilegal din Ucraina, dar şi din regiuni din Republica Moldova sau Georgia au fost făcute cu încălcarea dreptului internaţional.
Preşedintele Klaus Iohannis a informat Parlamentul că a aprobat instruirea piloților militari ucraineni și tranzitarea teritoriului naţional a unor echipamente...
Problemele sunt la PMP.