Un raport recent al MAE rus denunță „neonazismul” din România și prezintă drept politici de stat acțiunile unor extremiști pro-ruși, inclusiv unii lăudați și citați de propaganda Moscovei.
Ministerul român de externe afirmă că acesta este singurul cadru care poate conduce la o pace justă și durabilă.
Situația este dificilă și în cazul PNRR, unde România a atras doar 4 miliarde de euro din totalul de aproape 27 de miliarde alocați.
Peste 130 de lideri mondiali se vor adresa Adunării Generale de la New York
Andrii Odarchenko ar fi încercat să mituiască oficiali, pentru a obține bani din fondurile acordate pentru a repararea clădirii universității unde a fost rector.
Statul român le interzice micilor producători să-și vândă marfa în afara zonei de reședință, potrivit unei narațiuni false promovate de suveraniști.
Bugetul CNAS se suplimentează cu 11,3 miliarde de lei, pentru asigurarea sumelor necesare pentru medicamente.
"Continuarea atacurilor asupra infrastructurii critice a Ucrainei cresc gradul de risc al unui accident sau incident nuclear la aceste centrale."
MAE le recomandă ferm cetățenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat.
Suma face parte dintr-un pachet mai mare de despăgubiri, în valoare totală de aproape 120 de milioane de euro, din rezerva europeană pentru agricultură.
“Este problema colegilor din PNL”.
Scrutinul va avea loc pe 20 octombrie.
Președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune liste de candidaţi până pe 2 octombrie.
Termenul limită până la care românii din străinătate se pot înregistra ca alegători prin corespondenţă este 10/17 octombrie.
Majoritatea și-au continuat drumul spre țări din vestul Europei.
Suma face parte din cele 10 miliarde pe care Comisia Europeană le va împărți țărilor afectate de către furtuna Boris.
Specialiştii dau asigurări că lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile.
Totodată, CSAT a subliniat necesitatea consolidării Parteneriatului Strategic cu Republica Moldova, pentru impulsiona procesul de integrare europeană a statului vecin.
În același timp, creșterea economică a fost revizuită în scădere la 2,8%
Aceștia spun că „așteaptă cu nerăbdare o hotărâre comună care să promoveze pacea”.
Existența unei granițe de facto între România și Rusia, sexul campioanei la box Imane Khelif și interzicerea lactatelor și cărnii în România sunt temele poștei redacției de astăzi.
Constituția României prevede că președintele nu poate fi membru al vreunui partid.
Țările de pe flancul estic sunt îngrijorate de incidentele repetate cu drone și rachete rusești.
Țara noastră a fost urmată de Belgia și Polonia.
Mutarea va fi temporară, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare termică şi consolidare ale Palatului Victoria.
Suedia va transporta ajutor militar pentru Ucraina prin țara noastră.
Kievul a mulţumit încă o dată pentru decizia "istorică" a ţării noastre de a dona un sistem Patriot Ucrainei.
Întâlnirea a fost prima vizită într-un stat străin a lui Andrii Sybiha, de la preluarea mandatului la începutul lui septembrie.
El nu intenționează să demisioneze din funcția de șef al statului.
Nu există victime, iar echipaje de pompieri intervin la fața locului.
Dumitru Crudu: „să ne aresteze, sub pretext că revistele noastre ar fi conținut articole care condamnau invazia Rusiei în Ucraina”.