Procurorii suspectează că o încărcătură de 40.000 de tone de îngrășământ (uree), marcată ca provenind din Uzbekistan, ar fi fost produsă în Rusia sau Belarus.
Gazoductul Tuzla-Podișor, prin care gazele naturale produse în Marea Neagră vor fi livrate în Europa de Vest, va fi operațional până la 1 iulie 2025.
Resturi de dronă au căzut în apropierea oraşului-port Sevastopol, unde e sediul flotei de la Marea Neagră.
Declaraţiile despre proiect au fost făcute în cadrul discuţiilor dintre ministrul român de externe, Luminița Odobescu, şi omologul său azer, Jeyhun Bayramov.
Președintele Klaus Iohannis, a transmis astăzi, 23 octombrie 2023, un mesaj cu prilejul operaționalizării complete a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu.
Comisia a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane EUR notificată de România pentru sprijinirea investițiilor în porturile maritime și interioare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Turcia, România şi Bulgaria vor lucra împreună împotriva ameninţării minelor plutitoare în Marea Neagră apărute în urma războiului dintre Rusia şi Ucraina.
O navă de transport marfă sub pavilion turcesc ar fi lovit ieri o mină în Marea Neagră, în largul coastelor României, suferind pagube minore.
Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice a intrat în serviciul Forţelor Navale Române, iar nava va ajunge în portul militar Constanţa până la sfârşitul acestui an.
Livrările de cereale ucrainene s-au înjumătățit, însă, față de anul trecut.
Garda de Coastă românească a intrat în alertă, după ce a primit un mesaj de ajutor din largul Mării Negre, prin care o navă comercială anunţa că la bordul său a avut loc o explozie.
Președintele Klaus Iohannis a spus de la tribuna ONU că războiul a arătat importanța strategică a regiunii Mării Negre care trebuie protejată.
Săptămâna trecută, Ucraina anunțase că a desfășurat o rară operațiune de comando în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014, și că forțele sale speciale au arborat acolo steagul național.
Traficul total prin portul maritim al României a înregistrat o creștere de 10% în primele șapte luni ale anului, iar la categoria cereale, creșterea este de peste 25%.
Angajamentul a fost luat în timpul discursului ţinut de preşedinte la Constanţa, cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei Române.
Ucraina acuză un act de piraterie prin încălcarea clară a dreptului international maritim.
Partea de nord a fluviului și ieșirea la mare sunt pline de nave care vor să intre și să iasă din porturile ucrainene.
„Prețurile cerealelor au scăzut cu 23% când coridorul (naval de exporturi – n. red.) funcționa”, între 1 august 2022 și 17 iulie, și „au crescut cu 15% în ultimele două săptămâni”.
Rusia anunțase o blocadă pe Marea Neagră, iar navele au fost supravegheate de avioanele NATO.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat ceea ce a numit „apelul important” al Suveranului Pontif.
Vladimir Putin a găzduit un summit de două zile Rusia-Africa în încercarea de a câștiga sprijin pe scena internațională.
Ministrul român de externe spune că Bucureștiul și Kievul sunt în contact pentru alegerea celor mai favorabile soluții.
Vasului i s-a interzis accesul în apele teritoriale ale Rusiei.
Reuniunea era menită să susțină efortul lui Vladimir Putin pentru o nouă ordine mondială fără dominația Statelor Unite.
Președintele Zelenski a primit raportul armatei și al serviciilor de informații.
După retragerea din acordul cerealelor, Moscova și-a pregătit flota pentru încercuiri de zone și interceptări de nave.
Nava, „Serghei Kotov”, se afla la 370 km sud-vest de orașul-post Sevastopol, din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruși în 2014.
Rusia şi Ucraina se ameninţă că vor considera ţintă militară orice navă care se îndreaptă spre porturi adverse.
Portul românesc Constanţa este principala rută alternativă pentru transportul cerealelor ucrainene după retragerea Rusiei din acordul internaţional mediat de ONU și Turcia.
Trupele de invazie ar fi amplasat mine noi în apropierea porturilor ucrainene.
Șeful diplomației europene cere țărilor membre și un efort suplimentar pentru transportul cerealelor ucrainene.