Deputații au aprobat reduceri semnificative ale subvențiilor și ale salariilor din sectorul public, pentru a reface finanțele statului, puternic afectate de consecințele pandemiei de COVID-19 și ale războiului din Ucraina.
Luna trecută, el a anunțat că va livra gratuit grâne „în următoarele săptămâni” către șase țări africane.
Numărul avocaților arestați a urcat la trei.
Anchetatori: „au comandat din străinătate echipament individual de protecție de proastă calitate”, achitându-l în avans integral și fără a respecta „procedura de control al calității”.
În ajun, președintele Vladimir Putin vorbea despre situația economică „stabilă” din țară.
În martie 2022, ea a apărut, în direct, pe platourile de filmare ale canalui de televiziune pro-Kremlin pentru care lucra, cu o pancartă ce denunța invazia din Ucraina și acuza minciunile presei controlate de guvern.
Predecesorul său, Anthony Rota, a demisionat în urma scandalului provocat de elogiile aduse în parlament unui veteran ucrainean care a luptat alături de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Colegii săi de dreapta îl acuză că ar fi încheiat cu preşedintele democrat Joe Biden un aşa-zis acord secret, privind livrarea unui nou pachet financiar pentru Ucraina invadată de trupele ruse.
Acesta pretinde că forțele sale au reușit să „slăbească semnificativ potențialul de luptă al inamicului și să-i provoace provoace pagube grave”.
Decizia ar fi fost adoptată în urma stabilizării relative a situației macroeconomice.
După un an și jumătate de sancțiuni internaționale și în ciuda adaptării rapide a economiei, Rusia se confruntă cu o serie de dificultăți majore.
Miniștrii de Externe din țările membre ale Uniunii Europene s-au adunat, în premieră, în afara spațiului comunitar.
Statele Unite anunțaseră, încă de vineri, că monitorizează o masare îngrijorătoare a armatei sârbe de-a lungul frontierei.
Moscova susține că populiștii slovaci nu sunt pro-ruși.
Aleksandr Nozdrinov a publicat pe Telegram o fotografie cu un bloc de apartamente avariat din Kiev, cu mesajul ironic: „Orașe ucrainene după sosirea eliberatorilor”.
„Trebuie să-i oprim pe naziștii ruși moderni.”
Colonelul în retragere Andrei Troșev, un apropiat al oligarhului Evgheni Prigojin, este vizat de sancțiuni europene, pentru că a fost „direct implicat în operațiunile militare ale grupului în Siria”.
UEFA a decis să reintegreze echipele rusești cu vârsta sub 17 ani.
Pentru Ucraina invadată, instituția prognozează o creștere de 1% în 2023 și de 3 procente anul viitor.
El i-a adus elogii în parlament unui veteran ucrainean care a luptat alături de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Explozia din Polonia, membră a NATO, a alimentat temerile că războiul din Ucraina ar putea degenera într-un conflict mai amplu.
Curtea a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus, Vladimir Putin, pentru rolul său în deportarea copiilor din Ucraina invadată.
„După o scădere de 29,1% anul trecut, astăzi observăm o creștere a Produsului Intern Brut” - afirmă ministrul ucrainean al Economiei, Iulia Sviridenko.
„Domnul Hunka a servit în Divizia 14 Waffen Grenadier a SS, o unitate militară ale cărei crime împotriva umanității din timpul Holocaustului sunt bine documentate” – susține asociația evreiască Prietenii Centrului Simon Wiesenthal (FSWC).
„Societatea civilă a fost închisă de autorități” - afirmă Mariana Katzarova.
Veniturile acestora, deja afectate de sancțiunile economice occidentale și de devalorizarea monedei naționale, rubla, sunt acum măcinate de reinflamarea inflației.
„Iarna va fi cu siguranță grea, cu siguranță nu va fi mai ușoară decât cea anterioară”, dar „știm ce pregătește inamicul și ce provocări ne așteaptă”.
Din cauza deficitului de carburanți necesari utilajelor agricole, fermierii din mai multe regiuni rusești nu au reușit să-și recolteze cerealele.
Ei ar fi lucrat pentru ruși între august 2020 și februarie 2023.
Miniștrii de resort ar fi „convenit să găsească o soluție care să țină cont de interesele ambelor țări”.