Dreapta radicală franceză are un șef nou, eurodeputatul Jordan Bardella

Jordan Bardella, noul președinte al RN, și Marine Le Pen, fostul președinte al RN, salută publicul după primul său discurs în calitate de președinte în timpul celui de-al 18-lea congres al RN (Rassemblement National) la Paris, Franța, 05 noiembrie 2022.
© EPA-EFE/TERESA SUAREZ   |   Jordan Bardella, noul președinte al RN, și Marine Le Pen, fostul președinte al RN, salută publicul după primul său discurs în calitate de președinte în timpul celui de-al 18-lea congres al RN (Rassemblement National) la Paris, Franța, 05 noiembrie 2022.

Eurodeputatul Jordan Bardella, în vîrstă de 27 de ani, a fost ales preşedinte al principalului partid de extremă dreaptă din Franţa, Reuniunea Naţională (RN, fostul Front Naţional). Deja de un an preşedintele interimar al formaţiunii, el a obţinut 84,84% din voturile membrilor de partid, faţă de 15,16% înregistrate de principalul său contracandidat, Louis Aliot, primarul oraşului Perpignan, din sudul Hexagonului. Comentatorii vieții politice franceze notează că el e primul şef al RN care nu face parte din „dinastia familială'' Le Pen. Vechiul militant de dreapta Jean-Marie Le Pen a fondat Frontul Naţional în 1972 și i-a cedat, în 2011, conducerea fiicei sale, Marine Le Pen, care, șapte ani mai târziu, a rebotezat partidul Reuniunea Naţională. Bardella e iubitul unei nepoate de soră a Marinei Le Pen. Născut în suburbiile pariziene, într-o familie de imigranţi de origine italiană, el a intrat în partid la 16 ani. El a fost desemnat de Marine Le Pen cap de listă la alegerile europene din 2019, când încă nu împlinise 24 de ani. RN a câştigat acest scrutin în Franţa şi Bardella a devenit al doilea cel mai tânăr eurodeputat.

Timp citire: 1 min