Dansatorul Serghei Polunin, fostă vedetă a Baletului Regal din Londra, a anunțat că pleacă din Rusia

Dansatorul și actorul de balet ucrainean Serghei Polunin sosește pentru premiera europeană a filmului „Red Sparrow” la Leicester Square din Londra, Marea Britanie, 19 februarie 2018.
© EPA-EFE/TOLGA AKMEN   |   Dansatorul și actorul de balet ucrainean Serghei Polunin sosește pentru premiera europeană a filmului „Red Sparrow” la Leicester Square din Londra, Marea Britanie, 19 februarie 2018.

Dansatorul ucraineano-rus Serghei Polunin, fostă vedetă a Baletului Regal din Londra, a anunțat, miercuri, ca pleacă din Rusia, unde-l idolatriza pe președintele Vladimir Putin.  

„Timpul meu în Rusia s-a încheiat de mult”

„Mulțumesc Rusiei pentru tot ce a făcut pentru mine. Vine momentul în care sufletul simte că nu e unde ar trebui să fie” - a scris balerinul pe contul său de Instagram, citat de agențiile internaționale de presă.

„Timpul meu în Rusia s-a încheiat de mult, de parcă mi-aș fi îndeplinit misiunea aici” - a mai el scris într-un mesaj lung, calificat de jurnaliști drept nebulos și plin de greșeli gramaticale, adresat celor aproximativ 219.000 de abonați.

„Unde vom merge nu este, deocamdată, clar” – recunoaște Polunin.

„Băiatul rău al baletului” simțea că e urmărit

Dansatorul în vârstă de 35 de ani, născut în sudul Ucrainei și care deține, din 2018, și cetățenia rusă, nu a explicat limpede de ce vrea să părăsească Rusia.

În vară, susținea că este urmărit și că se teme pentru „siguranța” familiei sale.

Săptămâna trecută, omul a fost demis din funcția de șef al Teatrului de Operă și Balet din Sevastopol, din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruși în 2014.

Supranumit „băiatul rău al baletului” pentru spectacolele sale pline de pasiune și pentru declarațiile controversate, el a părăsit brusc Baletul Regal Britanic în 2012, după ce a fost promovat ca dansator principal.

Putin, „cel mai bun și mai talentat” om

În ultimii ani, s-a făcut remarcat, în special, pentru sprijinul său neclintit față de președintele rus, Vladimir Putin, și față de invazia din Ucraina, lansată în februarie 2022.

În octombrie 2023, dansatorul i-a adus un omagiu lui Putin, de ziua acestuia, numindu-l „cel mai bun și mai talentat” om.

Polunin și-a și tatuat pe piept chipul lui Putin.

Timp citire: 1 min