Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu şi şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi, au semnat un acord care pune bazele cooperării judiciare în materie penală şi în ce privește schimbul de informaţii. Colaborarea urmărește protejarea, prin mijloace de investigare şi urmărire penală, a intereselor financiare ale Uniunii Europene şi ale Republicii Moldova. Este vorba, în principal, despre obţinerea probelor sau a extrădării persoanelor urmărite, indisponibilizarea bunurilor ilicite, prin aplicarea sechestrelor sau prin emiterea ordinului de îngheţare și constituirea unor echipe comune de anchetă.
Procurorul general interimar Dumitru Robu a menţionat că priorităţile instituției sale sunt investigarea dosarelor de corupţie, a celor de delapidare a patrimoniului statului, dar şi urmărirea bunurilor delapidate. Totodată, procurorii din Republica Moldova vor continua investigaţiile comune cu omologii lor de peste hotare.
La rândul său, Laura Codruţa Kövesi a asigurat că Parchetul european, în limitele competenţei sale, va sprijini activitatea Procuraturii Republicii Moldova. Cei doi au evocat ''evoluţiile înregistrate în procesul de investigare a cazurilor de corupţie, inclusiv cele de corupţie la nivel înalt şi perspectivele de colaborare a Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu Parchetul European, prin realizarea schimbului de informaţii şi experienţă, dar şi cooperare operaţională la investigarea cazurilor ce ţin de competenţa instituţiilor'', se arată într-un comunicat al parchetului.