Bucureștiul va găzdui congresul PPE dinaintea alegerilor europarlamentare

Donald Tusk (fost președinte al PPE) în timpul primei zile a congresului Partidului Popular European (PPE) din Rotterdam Ahoy Arena, Rotterdam, Țările de Jos, 31 mai 2022.
© EPA-EFE/Sem van der Wal   |   Donald Tusk (fost președinte al PPE) în timpul primei zile a congresului Partidului Popular European (PPE) din Rotterdam Ahoy Arena, Rotterdam, Țările de Jos, 31 mai 2022.

Adunarea politică a Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic la nivel european, a decis ca Partidul Național Liberal să găzduiască, la București, congresul PPE dinaintea alegerilor europarlamentare din 2024.

La eveniment vor participa peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, printre care toți șefii de state și de guverne și președinții de partide din partea PPE, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum și toți comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

În cadrul congresului se va stabili strategia electorală la nivel european a PPE, care să ducă la succesul popularilor în alegeri și la consolidarea statutului de principală forță politică europeană pentru următorul ciclu electoral.

Timp citire: 1 min