Cea mai în vârstă persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit, la 116 ani - a anunțat, sâmbătă, administrația orașului Ashiya, din sudul arhipelagului nipon, unde trăia.
S-a stins într-un cămin de bătrâni
Primarul, citat de agențiile internaționale de presă, a precizat că doamna Itooka, care avea patru copii și cinci nepoți, a murit pe 29 decembrie 2024, în căminul de bătrâni în care locuia din 2019.
Născută pe 23 mai 1908, la Osaka, nu departe de Ashiya, japoneza a fost identificată drept decana de vârstă a umanității după, moartea în august 2024, a spaniolei Maria Branyas Morera, la vârsta de 117 ani.
A trecut prin războaie, pandemii și revoluții tehnologice
Provenind dintr-o familie de trei copii, jucătoare de volei în tinerețe, venerabila japoneză a trecut prin războaie, pandemii și revoluții tehnologice.
La senectute, era pasionată de banane și de Calpis, o băutură făcută din fermenți lactici, foarte populară în Japonia.
În septembrie anul trecut, arhipelagul avea peste 95.000 de centenari, dintre care 88% femei.
Aproape o treime din cei 124 de milioane de locuitori ai țării au 65 de ani și peste.