Serbia este, de ani de zile, cel mai apropiat aliat al Rusiei din Balcani. Moscova se folosește de această relație pentru a proiecta o imagine de putere și relevanță pe scena internațională. Belgradul, pe de altă parte, adoptă o postură pro-rusă pentru a arăta că există o alternativă la un Occident care i-a rănit orgoliul în timpul războiului din Kosovo, dar și din motive mai pragmatice, cum ar fi susținerea din partea Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU precum și dependența sa de gazele rusești. Interesele reale ale Serbiei rămân însă îndreptate către UE, iar războiul din Ucraina poate aduce o schimbare în relația, deși una lentă, în relația sa cu Rusia.
De mai bine de o lună, Serbia este ținta unei serii de amenințări cu bombă. Presa de scandal controlată de guvern și unele oficialități sârbe susțin, fără să ofere însă vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor, că această campanie are în spate Occidentul și are legătură cu reticența Belgradului în a impune sancțiuni Rusiei. Cu toate acestea, Rusia sau serviciile de informații ale Serbiei pot fi la fel de interesate de lansarea unei astfel de campanii.
Partidul Progresist al lui Vučić a obținut suficiente voturi pentru a forma cu ușurință un nou guvern, împreună cu Partidul Socialist al Serbiei pe post de vioara a doua. Cu toate acestea, președintele Vučić a sugerat că este posibil ca SNS să își aleagă un alt partener de guvernare în locul Socialiștilor, astfel încât în acest moment, cea mai mare incertitudine este legată de structura viitorului cabinet de la Belgrad.
De ani de zile Rusia încearcă să își consolideze influența în Balcani, mai ales prin relațiile cu Serbia și societatea sârbă. În urma războiului din Ucraina, este posibil ca aliații Moscovei să treacă în tabăra occidentală.
Invazia Rusiei în Ucraina a fost în general condamnată în Europa și în afara ei. Cu toate acestea, au existat și câteva excepții, iar Serbia, principalul aliat al Moscovei în Balcani, este una din ele. În discursul oficial, Belgradul s-a declarat în favoarea integrității Ucrainei, însă a respins sancțiunile și s-a ferit să condamne în termeni duri acțiunile Moscovei. Mai mult decât atât, presa, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul și influența autorităților, și-a exprimat fără vreo ezitare sprijinul pentru Putin.
Statele din Balcanii de Vest și-au manifestat demult dorința de a se alătura UE, însă incapacitatea lor de a adopta măsurile cerute de Bruxelles, dar și ezitările acestuia din urmă, continuă să prelungească procesul de pre-aderare. Răspunsul pentru ieșirea din impas ar putea fi un mini-Schengen regional.
Unul dintre cei mai mari sportivi ai momentului a ajuns simbolul mișcării antivacciniste, dar și simbolul naționaliștilor din Serbia. Dar oare este cu adevărat Djokovic naționalist? În ce măsură este „Djokovic naționalistul” o invenție a presei? Este oare cel mai bun jucător de tenis al lumii ostaticul miturilor și naționalismului din Serbia?
Scandalul Djokovic trece dincolo de sport sau de politici sanitare. Este totodată un episod al disputelor politice interne ale Australiei și un pretext de victimizare pentru anti-vacciniști și naționaliștii sârbi.
Mai e puțin până la alegerile de anul viitor în Serbia, iar regimul Vučić, care stăpânește aproape în întregime țara din punct de vedere politic și mediatic, s-a confruntat cu o provocare neașteptată. Mulțimea s-a mobilizat pentru o cauză ecologistă...și a câștigat.
La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90
O relicvă din perioada Războiului Rece, Mișcarea de Nealiniere încă mai este este văzută drept utilă de Serbia, una din membrele ei fondatoare, dar și de Rusia, o țară proaspăt acceptată cu statut de observator. Ambele încearcă să proiecteze soft power în rândul celor peste 130 de țări membre și observatoare ale organizației. Și ambele poate cer prea mult de la o mișcare care nu a reușit niciodată se devină o alternativă viabilă la polii de putere globali.
Angela Merkel a ghidat, ani de zile, politicile Berlinului – și ale UE – în Balcanii de Vest. Acum, când Merkel iese din scenă, regiunea este încă la ani distanță de integrarea în UE, iar unele dintre statele de acolo s-au îndepărtat de obiectivul declarat de a deveni democrații liberale consolidate.
State autoritare ca Rusia și China se folosesc de capitalul pe care îl au la dispoziție pentru a-și spori influența politică. Investițiile lor și împrumuturile pe care le acordă nu sunt însă atât de avantajoase precum sunt prezentate, iar unul dintre costurile ascunse ale prezenței lor e subminarea valorilor și standardelor democratice.
În ultimii câțiva ani, investițiile Chinei în Serbia au crescut, consolidând cooperarea economică și strategică dintre cele două țări. Pe lângă fondurile aduse în producție, noi tehnologii sau refinanțarea datoriilor, unele investiții au avut efecte toxice asupra mediului, accentuând de asemenea deteriorarea instituțională și a sistemului și de justiție.
Pandemia a schimbat lumea în care trăim, afectându-ne viețile și obiceiurile. Schimbările sunt vizibile în toate sferele societății și fiecare din ele a avut un impact asupra tendințelor politice și invers. Pe de o parte, pandemia a adus în centrul atenției știința, medicina și tehnologia. Pe de altă parte însă, a scos la lumină și suporteri ai teoriilor conspiraționiste și pe aceia care nu cred deloc în progresul medicinei și al științei. De asemenea, pandemia a generat o intensificare a activității extremei dreapta, care s-au alăturat mișcării antivacciniste și adepților teoriilor conspiraționiste.
După tensiunile din anii '90 și războiul din Kosovo, relațiile Belgradului cu NATO s-au îmbunătățit fundamental, în condițiile în care Serbia a căutat să iasă din izolarea epocii Milosevic. Parteneriatul cu NATO reprezintă o constantă a politicii Serbiei, însă relația e doar parțial asumată: autoritățile pun accentul pe neutralitatea țării, presa preferă să scrie despre mult mai firava colaborare cu Rusia, iar populația nu vede vreun câștig într-o eventuală aderare la Alianța Nord-Atlantică.
Anul trecut a fost un an al diplomației măștilor, iar 2021 pare să devină unul al diplomației vaccinurilor. În vreme ce Uniunea Europeană are probleme în a obține și administra vaccinurile necesare cetățenilor săi, Marea Britanie și Serbia (țări europene, dar nu și membre ale UE), sunt lideri pe continent în ceea ce privește campaniile de vaccinare.
Mulţi sârbi încă mai nutresc simpatii pentru Rusia. La urma urmei, Rusia este totuşi o superputere care a sprijinit de la bun început revendicările Serbiei în privinţa Kosovo, iar liderii sârbi manipulează de multe ori informaţiile din presă pentru a crea o imagine negativă a UE. Chiar și-așa, mulţi sârbi vor ca ţara lor să se alăture UE, iar asta este și dorința conducătorilor ţării şi principalelor partide politice.
Atunci când vorbim despre influența Rusiei, Serbia este un caz interesant de analizat datorită opiniei publice pro-ruse deja formate. E suficient să ne uităm la cotidienele din Serbia, unde îl vedem adesea pe Vladimir Putin pe prima pagină, și la mass-media sârbească, care vorbește adesea despre Rusia, pentru a ne crea impresia că narațiunea pro-rusă este creată de ziariștii și editorii sârbi.
Opțiunea pentru China ține de interesele politice interne și externe ale Belgradului, care caută să arate că are o alternativă la Occident și a ales puterea mai relevantă, aflată în creștere, spre deosebire de o Rusie izolată și în criză. China, la rândul său, este interesată să aibă un cap de pod prin care să pătrundă, pe ușa din spate, pe piețele europene.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
