Sunt cetățeni ucraineni, belaruși și polonezi, recrutați din cercuri criminale – afirmă premierul Donald Tusk.
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz: o „decizie scandaloasă” și „o dezonoare istorică” pentru Curtea de la Haga.
Decizia îngreunează accesul sârbilor din Kosovo la ajutoarele în dinari de la statul sârb.
Localizarea elicopterului la bordul căruia se afla preşedintele Raisi a fost făcută cu o dronă turcească.
Decizia nu este definitivă.
Alături de președintele turc Erdoğan, aceștia vor participa la un Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul ședințelor comune de guvern.
Atât ei, cât și doi lideri Hamas sunt acuzați de crime de război și crime împotriva umanității.
Era unul dintre ultimele care rămăseră libere în regiunea Lugansk.
Alegerile prezidențiale anticipate trebuie organizate „în termen de 50 de zile”, adică până pe 1 iulie.
În sud, o lovitură a distrus o casă din orașul Rafah, ucigând trei oameni și rănind opt.
Aceștia au exersat realimentarea în aer pe timp de zi şi de noapte.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange ar putea afla azi de la judecătorii britanici dacă va fi predat Statelor Unite pentru publicarea...
Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute, după ce o mică barcă cu motor s-a ciocnit sâmbătă...
Formațiunea condusă de George Simion se promovează cu ajutorul unor clipuri realizate acum 10 ani, în cadrul unei campanii pro-vot.
Conferința din acest an se va concentra asupra situației din Ucraina.
Cele mai multe au vizat regiunea Mikolaiv.
Costurile livrării au fost suportate de Comisia Europeană.
Invadatorii sunt acuzaţi că au recurs „din nou” la tactica criminală a loviturilor succesive asupra aceluiaşi loc.
Moartea lui Raisi a fost confirmată de televiziunea iraniană de stat.
Principalul suspect a fost plasat în arest preventiv.
Un elicopter în care s-ar fi aflat președintele Iranului, Ebrahim Raisi și ministrul de externe, Hossein Amir-Abdollahian a avut o...
La operaţiunile de căutare participă şi Poliţia de Frontieră, precum şi Forţele Aeriene Române.
În aceeași perioadă, importurile de petrol ale țării noastre au scăzut cu peste 15%.
O rafinărie rusească de petrol a trebuit să-și oprească operațiunile.
Un atac aerian israelian a ucis douăzeci de oameni într-o casă din tabăra de refugiați Nuseirat.
Alături de țara noastră, alte 8 state membre au refuzat, la rândul lor, semnarea declarației.
Toate cele trei foste colonii franceze din Africa sunt conduse de regimuri militare puciste, prietene cu Rusia.
Comitetul central al partidului a aprobat „numirea tovarășului To Lam, membru al Biroului Politic și ministru al Securității Publice, ca președinte”.
Austria a anunțat că va relua finanțarea agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), suspendată după acuzațiile că angajații acesteia ar fi fost implicați în atacul Hamas din toamnă în sudul Israelului.
Din primele informații opt marinari au fost salvați, iar trei sunt dați dispăruți.
Un incendiu s-a declanşat la bordul unui tanc petrolier cu pavilion panamez, lovit de o rachetă în largul coastelor Yemenului...
Oamenii fug de soldații ruși, care au reușit să avanseze între cinci și zece kilometri de-a lungul graniței.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează