„În urma unui proces complex de negocieri, 248 de militari ruși au fost repatriați de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev” – susține ministerul Apărării de la Moscova.
„Infractorii aduceau bărbați de vârstă militară din regiunea (ucraineană) Odesa la granița cu Transnistria” separatistă și, de acolo, la Chișinău.
Divizia NATO de achiziţii urmează să sprijine un grup de ţări membre, între care Germania, Ţările de Jos, România şi Spania, pentru achiziţionarea a până la 1.000 de rachete de apărare antiaeriană Patriot.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,6 tone, valoarea acesteia fiind de peste 6 miliarde de euro.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de ratificare a Acordului dintre România şi SUA privitor la recunoaşterea reciprocă a perioadelor de muncă şi a dreptului la pensie.
„Sunt mesaje provocatoare. L-am auzit vorbind și despre discriminare etnică, toate astea sunt o prostie completă" – afirmă ea, după ce organizatorii au anunțat că sportivii ruși și belaruși pot să participe doar sub drapel neutru.
Unii suspecți erau căutați în Statele Unite, Germania, India, Israel, Rusia, Iran, Emiratele Arabe Unite, Qatar sau Arabia Saudită.
Membri ai guvernului israelian vor plecarea în masă a palestinienilor din Fâșie.
În Franța, Dacia Spring este a treia cea mai bine vândută maşină electrică.
La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 7,56%, iar pe 3 ianuarie 2022 era de 3,02%.
Infrastructura electrică și conductele au fost afectate, privând locuințele din mai multe sate de curent sau încălzire.
În același timp, România își va menține prezența militară în Kosovo şi Bosnia Herţegovina.
Începând din luna martie, operatorul feroviar privat Transferoviar Călători va introduce curse de tren pe ruta Ruse - Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, via Giurgiu şi Bucureşti Nord .
Temperatura medie a anului trecut a fost de 12,5 grade, cu o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 - 2010.
Cetățeniile acuzaților nu au fost precizate.
Un sfert de miliona de oameni lipsiți de electricitate.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare.
Aproape zece mii au venit doar în penultima zi din 2023.
Următorul mandat va fi asigurat de Ungaria premierului conservator Viktor Orban.
15 cadavre din aceeași familie au fost recuperate, luni, din dărâmăturile unei case bombardate la Jabaliya, în nordul Gazei.
La Moscova, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin i-a asigurat pe ruși că țara lor „nu va da niciodată înapoi” și a proclamat că anul 2024 va fi cel al „familiei”.
Măsura ar inversa, de facto, retragerea israelienilor din Fâșie, din 2005, și ar readuce enclava sub controlul lor exclusiv, după ani de conducere Hamas.
Printre victime sunt și doi băieți, de 14 și, respectiv, 16 ani.
Discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024.
Viena a trimis deja confirmarea președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene.
Aceștia ar putea reveni mai repede la lucru, pentru a adopta unele proiecte restante din sesiunea legislativă anterioară.
Conform acesteia, profesorii care își abuzează sexual elevii sau studenții vor primi pedepse majorate.
Au fost lovite infrastructura esențială, instalațiile industriale, militare și civile.
Guvernul a mai anunțat și că plafonarea preţului la poliţele RCA pe anul 2024 se face pe 3 luni, nu 6 luni cum se anunţase iniţial.
„Rusia a atacat cu tot ce are în arsenalul său” – susține președintele Volodimir Zelenski.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează