Majoritatea ucrainenilor așteaptă să fie eliberați de Rusia, care a fost silită să lanseze o operațiune specială și este victima agresiunii ucrainenilor, afirmă liderul separatist din Luhansk. Narațiunile false sunt amplificate de presa din Rusia.
Presa din Rusia acuză ONU pentru că ar fi încurajat „genocidul” organizat de „naziștii” ucraineni împotriva rusofonilor din Ucraina întrucât Consiliul de Securitate nu a adoptat o rezoluție privind încetarea focului propusă de Moscova. Adunarea Generală a ONU a adoptat anterior o rezoluție – ignorată de Rusia – în care cere încetarea conflictului.
Mariupolul a fost distrus de forțele ucrainene (naționaliste) din oraș, disperate că nu pot primi ajutoare din partea Kievului, scrie presa guvernamentală rusă. Narațiunea este menită să abată atenția de la faptul că armata rusă a bombardat masiv orașul, fără să țină cont de faptul că ucide civili sau de distrugerile provocate.
Ucraina va ataca ambasada SUA la Lvov și va da vina pe Rusia cu scopul de a atrage NATO în război, potrivit narațiunilor de propagandă ale presei guvernamentale ruse, care distribuie o declarație a purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei.
Presa din Rusia scrie că doar Kievul este de vină pentru prelungirea războiului din Ucraina. Narațiunea este folosită alături de mesaje de propagandă mai vechi, potrivit cărora Moscova desfășoară o operațiune militară specială și îi protejează pe civili, pe care Kievul îi folosește ca scuturi umane.
În regiunea Luhansk a fost descoperit un lagăr de concentrare, în care erau torturați rusofonii, potrivit unei narațiuni false distribuite de presa guvernamentală rusă. Aceasta prezintă Rusia drept un stat care, prin „operațiunea militară specială” din Donbass a eliberat populația locală și a alungat „naziștii” și „naționaliștii”.
Propaganda rusă continuă să încerce să justifice invadarea Ucrainei și bombardarea obiectivelor civile, inclusiv școli și spitale. Potrivit unei narațiuni recente, era iminent un atac ucrainean asupra Donbassului, iar Kievul își masca intențiile dislocând militari în școli și spitale.
O parte importantă a populației Ucrainei are legături strânse cu Rusia și vrea relații bune cu aceasta, afirmă propaganda rusă care susține și că rusofonii sunt folosiți de naționaliștii ucraineni ca scuturi umane.
Ucraina se pregătea să atace trupele rusești și belaruse în ziua lansării „operațiunii militare speciale” a Rusiei, susține președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko. Narațiunea falsă a fost preluată de presa din Rusia și Belarus.
În laboratoarele biologice din Ucraina erau realizate experimente asupra liliecilor pentru a produce coronavirusul, scrie presa din Rusia. Narațiunea se încadrează în meta-narațiunea privind laboratoarele biologice, în care cu sprijinul SUA s-ar dezvolta arme de distrugere în masa.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este dispus să discute cu Rusia despre Donbass și Crimeea pentru a pune capăt conflictului, potrivit presei rusești, care continuă să distribuie narațiuni false pe fondul războiului ruso-ucrainean.
Presa guvernamentală rusă a publicat o serie de documente care ar demonstra că Ucraina pregătea o invazie asupra Donbass-ului în martie a.c. Narațiunea a fost lansată cu scopul de a justifica acțiunile militare ale Rusiei împotriva Ucrainei.
Armata rusă a identificat și distrus 13 laboratoare din Ucraina unde se produceau arme biologice. Potrivit acestor narațiuni, Rusia este nevoită să bombardeze orașele ucrainene „pentru a salva omenirea”.
Rusia ar fi atacat unele obiective din Ucraina pentru a împiedica Ucraina să producă arme nucleare. În această cheie sunt descrise, de presa rusă, atacurile împotriva Harkovului, capturarea centralei nucleare civile de la Zaporoje și ocuparea centralei dezafectate de la Cernobîl, unde în 1986 a avut loc cel mai mai mare accident nuclear din istorie.
Presa din Rusia și de pe teritoriul republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk distribuie informații false despre crimele de război ale militarilor ucraineni, și mai ales ale naționaliștilor, împotriva civililor din estul și sudul Ucrainei. În realitate, Rusia este cea care bombardează orașele ucrainene și a distrus numeroase obiective civile, inclusiv blocuri de locuințe, școli etc.
Orașul Mariupol din Donbass se transformă într-un lagăr de concentrare, fiind blocat de către militarii ucraineni și grupurile paramilitare, scrie presa rusă, care citează reprezentanții milițiilor separatiste Donețk și Lugansk. În realitate, culoarele umanitare sunt blocate de militarii ruși care deschid focul asupra infrastructurii critice.
Presa pro-Kremlin din Rusia și din republicile autoproclamate din estul Ucrainei a lansat o serie de narațiuni false despre distrugerea infrastructurii civile din Donbass, care ar fi fost înscenată de Kiev pentru a-și „justifica” atacurile asupra rusofonilor.
Ucraina este obligată, prin acordurile de pace de la Minsk, să negocieze cu separatiștii pro-ruși din Donbass, potrivit unei narațiuni false promovate de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Contra-argumentele Kievului la aceste narațiuni au fost catalogate drept o propagandă în stilul lui Joseph Goebbels.
Militari britanici din forțele speciale au fost trimiși în Ucraina pentru a organiza diversiuni și a escalada situația din Donbass, potrivit presei pro-Kremlin, care a reluat o serie de narațiuni despre organizarea unui atac al Occidentului împotriva rusofonilor din regiunile Donețk și Lugansk.
„Rusia este ultima țară din lume care și-ar dori un război cu Ucraina”, scrie presa pro-Kremlin, acuzând Kievul că ar putea declanșa un conflict. Narațiunile false sunt în antiteză cu acțiunile din teren, unde Rusia – care a atacat deja Ucraina în 2014 – a mobilizat forțe semnificative.
Echipamentele militare primite de Ucraina de la Marea Britanie și Statele Unite sunt depășite și/sau expirate, potrivit unor știri apărute în presa rusă. Regatul Unit e unul dintre statele NATO care, în contextul pericolului unei invazii rusești, i-a oferit Ucrainei echipamente letale pentru a se putea apăra.
Ucraina se pregătește să masacreze civilii din Donbass, potrivit presei din regiunea separatistă și de la Moscova. Narațiunea falsă este o reacție la știrea privind mobilizarea de către Kiev a unităților de apărare teritorială în contextul în care există rusul unei invazii rusești.
Ucraina a devenit un stat nazist cu sprijinul direct al Occidentului și reprezintă o primejdie pentru securitatea Rusiei, scrie presa rusă. Narațiunea e construită cu ajutorul unor argumente false despre nivelul de criminalitate în creștere în urma războiului din Donbass.
Odessa, oraș-port din sudul Ucrainei, s-a transformat într-o bază militară NATO, potrivit unei narațiuni din presa rusă. Aceasta denunță și exercițiile NATO la Marea Neagră și cataloghează Odessa și sudul Ucrainei drept pământuri rusești aflate sub ocupație străină.
Narațiunile false despre Ucraina au vizat reformele pro-europene, apropierea Kievului de UE și NATO, situația populației rusofone din estul țării, situația economică ș.a.
Marea Britanie a cerut ca NATO să admită responsabilitatea pentru criza din Ucraina și a admis acțiunile destabilizatoare ale Occidentului, afirmă presa guvernamentală rusă. Narațiunea falsă pleacă de la o publicație britanică obscură, fără vreo legătură cu surse guvernamentale.
Kievul e acuzat de persecutarea populației din Donbass și Crimeea pentru că vrea să legalizeze dubla cetățenie fără să îi includă printre beneficiarii legii pe ucrainenii din regiunile ocupate, care au primit forțat cetățenia rusă.
UE a provocat criza migranților pentru că a refuzat să construiască tabere pentru refugiați și a reziliat acordul de readmisie cu Belarusul. Narațiunea falsă este promovată de liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko.
NATO și SUA ar putea organiza o agresiune în Donbass, potrivit unei dezinformări a presei pro-Kremlin. În realitate, Rusia este cea care, din nou, a mobilizat efective importante la granițele Ucrainei.
Presa pro-Kremlin prezintă pași făcuți pentru consolidarea legăturilor cu republicile separatiste pe care Rusia le susține în Donbass drept o măsură luată pentru a opri un așa-zis „genocid” comis de Ucraina și Occident în regiune.
În timp ce hrana din Ucraina este exportată în UE, copiii ucrainenilor suferă de foame, iar statul se transformă într-o colonie a Occidentului. Aceste narațiuni au fost reluate de presa controlată de guvernul rus, care prezintă denaturat o serie de date statistice ale organizațiilor internaționale.
Belarusul nu face decât să respecte normele internaționale în criza refugiaților de la granițele sale cu UE, afirmă ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Într-un interviu acordat postului guvernamental de televiziune Russia 24 Lavrov a reluat și narațiuni false despre Ucraina care ar încalca Acordurile de la Minsk și care ar deveni din ce în ce mai neonazasită și rusofobă.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează