Prietena Maiei Sandu, cancelarul Angela Merkel, nu doreşte aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, afirmă presa afiliată PSRM. Aceasta interpretează o întâlnire dintre cancelarul german și liderii statelor din Balcanii de Vest drept o dovadă că Moldova n-are vreo șansă de integrare europeană, deşi Angela Merkel nu face nicio declaraţie despre Moldova şi ştirea nu are nicio legătură cu Republica Moldova. Naraţiunea are scopul de a şubrezi încrederea electoratului în forțele proeuropene, în special PAS şi preşedinta Maia Sandu, în contextul alegerilor parlamentare din 11 iulie.
Occidentul planifică să folosească Moldova împotriva Rusiei, iar cetăţenii ei vor fi carne de turn, afirmă fostul președinte Igor Dodon într-un amplu interviu acordat Ria Novosti. Agenția rusă de știri îi oferă, practic, lui Dodon, o platformă pentru dezinformare și promovarea de narațiuni false, majoritatea difuzate deja, de-a lungul campaniei, atât de presa din Republica Moldova afiliată socialiștilor, cât și de cea rusă pro-guvernamentală: situaţia a ieşit de sub control, preşedinta ţării este responsabilă de criza politică şi haosul socio-economic, Occidentul se amestecă în treburile interne ale Moldovei și pregătește falsificare alegerilor etc.
23 de concurenţi electorali luptă pentru cele 101 fotolii de deputat din Parlamentul de la Chişinău, în cadrul campaniei pentru alegerile din 11 iulie. Problemele cu care se confruntă Republica Moldova, sărăcia, corupţia şi oscilaţia între est şi vest, sunt reflectate şi în mesajele electorale ale partidelor concurente, iar temele centrale ale campaniei electorale sunt vectorul geopolitic al Republicii Moldova şi lupta cu corupţia.
Maia Sandu nu are vreo realizare importantă în lupta cu corupţia în primele 6 luni de mandat pentru că, de fapt, nu își dorește să combată fenomenul. Această narațiune falsă este promovată de canalul Kremlinului, Sputnik, care în contextul campaniei electorale din Republica Moldova încearcă să submineze discursul anti-corupție și manipulează informația prin ignorarea principiului separării puterilor în stat.
Moldova va fi înghițită de Occident și folosită de acesta împotriva țării care i-a garantat până acum securitatea și prosperitatea economică, Rusia, potrivit liderului socialist, Igor Dodon. Un filorus declarat, Dodon a lansat mai multe narațiuni false care au fost preluate ca atare și amplificate în spațiul vorbitorilor de rusă de agenția pro-Kremlin Lenta.ru.
Suveranitatea Republicii Moldova este în pericol dacă la putere ajung partidele proeuropene, care mâine ar putea spune că Moldova se uneşte cu România, declară într-un interviu pentru agenţia rusească de stat Ria Novosti fostul preşedinte Vladimir Voronin, aliatul lui Igor Dodon în alegerile parlamentare de la Chişinău. Naraţiunile, promovate inclusiv de presa rusă şi de unii oficiali de la Moscova, au scopul de a submina încrederea electoratului în partidele proeuropene şi parcursul proeuropean al Republicii Moldova, pentru a distorsiona mesajul anticorupţie al partidelor proeuropene şi, totodată, de a păstra Chişinăul în spaţiul de influenţă rusească.
Bătălia electorală din Republica Moldova dintre partida proeuropeană şi cea prorusească este reflectată şi în procesul de organizare a secţiilor de vot – blocul PSRM-PCRM mizând pe votul transnistrenilor, iar PAS pe votul celor plecaţi la muncă în Europa – diaspora. În această luptă a fost atrasă şi autoritatea electorală, care a încercat să reducă posibilitatea diasporei de a-și exprima votul.
Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova, în timp ce moldovenii pleacă din țară, scrie Komsomolskaia Pravda, care publică un decret prezidențial de acordare a cetățeniei pentru nouă persoane. Este reluată astfel o narațiune de la alegerile prezidențiale din 2016 când a fost răspândit un fake-news că în Republica Moldova vor fi aduși 30 de mii de refugiați sirieni.
Maia Sandu ar vrea să îngrădească libertatea presei și libertatea de exprimare, iar platformele de fake news sunt credibile.
O narațiune falsă caută să alimenteze tensiunile reale dintre formațiunile pro-europene și pro-românești.
Guvernările pro-moscovite de la Chișinău promit ajutoare rusești care de multe ori nu se materializează.
Dodon promovează o relaţie mai apropiată de Federaţia Rusă, împotriva cursului firesc al evoluţiei economice a Republicii Moldova.
Narațiunea caută să acrediteze ideea că vaccinul rusesc e sigur și Rusia este superioară din punct de vedere tehnologic Occidentului.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează