Aflată sub conducerea partidului conservator AKP din noiembrie 2002, Turcia s-a angrenat în numeroase proiecte de dezvoltare la începutul anilor 2010, prezentate în mod obsesiv publicului ca semne ale creșterii puterii regionale a Turciei. Lăsând deoparte faptul că au un impact nimicitor asupra mediului înconjurător, ele riscă să devină pe termen lung „găuri negre” care vor absorbi neîncetat banii contribuabililor timp de generații întregi.
Una din mantrele articulate în unele cercuri politice şi mediatice în ultimele decenii este că UE nu are o politică externă şi negociează de pe o poziţie inferioară în relaţiile ei externe. Este o afirmaţie greşită.
Prins la mijloc între propriile ambiții și interesele puterilor globale, între provocări interne și politici eronate, actualul regim de la Ankara vorbește și se comportă din ce în ce mai haotic, urmările fiind greu de anticipat în acest moment.
Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.
În noiembrie 2020, guvernul turc a început să promoveze o narațiune despre întoarcerea țării la democrație, domnia legii și drepturile cetățenilor. Dacă privim contextul actual, deloc încurajator pentru Ankara, devine destul de clar că schimbarea de direcție e doar aparentă, iar principalul motiv pentru adoptarea noului discurs este degradarea economiei turcești și, în efect, diminuarea popularității regimului.
Supremația statului turc – și, mai recent, a regimului Erdoğan – în fața cetățenilor este justificată cu ajutorul unor teorii ale conspirației în cheie naționalistă.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează